Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că alegerile parțiale pentru locurile de parlamentari rămase vacante după demisia unor membri ai USL vor avea loc deodată, în toate colegiile în care există asemenea situații.
Unul dintre colegiile rămase fără deputat este Colegiul Hațeg-Ținutul Pădurenilor, după ce Dan Radu Rușanu a fost numit șeful Autorității de Supraveghere Financiară. Victor Ponta a afirmat că și în acest colegiu și în cel care l-a câștigat Dan Voiculescu, și în alte locuri unde se vacantează în această perioadă postul, vor fi organizate în aceeași zi alegerile parlamentare parțiale. „Probabil, până la începutul verii vor fi organizate alegeri în colegiile vacante. Eu aș fi vrut să nu se mai facă alegeri în aceste colegii, dar aș fi fost criticat”, a declarat premierul.
Alegerile parlamentare parțiale vor fi organizate într-un singur tur, cine ia cele mai multe voturi fiind declarat învingător. Surse din USL spun că fostul primar al comunei Densuș, Sorin Ștefoni, ar candida pentru postul de deputat lăsat liber de Rușanu. Ștefoni este în prezent secretar de stat la Ministerul Muncii. Din partea PDL ar putea candida Daniel Răducanu, primarul comunei Baru Mare.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Da , asa este , nu se vor mai face alegeri , o sa vin eu direct numit pe functie-mandat , ca trebuie sa am grija de bietii concetateni ai Hategului meu iubit.Sa ajung numai la manete si va arat eu intifada si jihad.Cu mainile mele am sa belesc pe multi.La carnat.He , he , he.Mai piticule,Raducane , ra,,canule, iarasi ti s-au urcat demonii la cap.Iarasi te pisi contra vantului. O sa-ti iau eu tot electoratul si o sa plangi pe la usa mea ca n-o sa mai vina banutii la primaria ta.Dupa tine ar veni potopul si sfarsitul lumii cu judecata de apoi unde tu cu fratii tai o sa judecati lumea , da o sa va judec eu pe toti.Pacanit mincinos ,fals profet care nu stii cum sa-ti mai umplii portofelul.Stai in banca ta ca la tura asta m-am pocait eu in fata USL si e randul meu la ciolan. Votati Timis Nicolae. Votati zamul. Votati la colegiul Hategului circul cu tampiti al lui Timis Nicolae.Sa nu votati profetii mincinosi care voua va promit lumea de apoi iarasi ei sa fie stapani in lumea asta.
Da , asa este , nu se vor mai face alegeri , o sa vin eu direct numit pe functie-mandat , ca trebuie sa am grija de bietii concetateni ai Hategului meu iubit.Sa ajung numai la manete si va arat eu intifada si jihad.Cu mainile mele am sa belesc pe multi.La carnat.He , he , he.
Votati Timis Nicolae. Votati zamul. Votati la colegiul Hategului circul cu tampiti al lui Timis Nicolae.Sa nu votati profetii mincinosi care voua va promit lumea de apoi iarasi ei sa fie stapani in lumea asta.
Mai @Nicu Nae Timis...esti cam penibil cu toate comentariile tale.
Nu scrie nimic de Timis Nicolae in articolul asta si tu te-ai pornit cu tot felul de comentarii de handicapat.
Parca tu esti scapat de la spitalul din Zam.