Volodia Macovei

Scrutinul de ieri, pentru alegerile europarlamentare şi alegerile parlamentare parţiale din Colegiul nr. 3 – Ţara Haţegului, Călan, Ţinutul Pădurenilor -, s-a desfăşurat în incredibilă linişte. În ciuda presupunerilor şi zvonurilor că vor avea loc fraude majore şi se vor isca discuţii aprinse, votul a decurs fără probleme, iar prezenţa alegătorilor hunedoreni la urne a fost foarte bună, situând judeţul între cele fruntaşe.
Hunedoara, judeţ fruntaş
În judeţul Hunedoara au fost aşteptaţi la vot peste 400.000 de alegători, 52.440 de alegători fiind chemaţi să voteze şi la scrutinul pentru desemnarea deputatului din Colegiul Uninominal nr. 3 Haţeg, Călan,Ţinutul Pădurenilor.
În cele 69 de localităţi din judeţ au fost deschise 525 de secţii de votare pentru Parlamentul European. Alegătorii din Colegiul nr. 3, unde, în cele 23 de localităţi arondate, au funcţionat 123 de secţii de votare, pentru Parlamentul European şi-au exprimat votul într-o secţie, iar pentru Camera Deputaţilor în altă secţie.
Referitor la prezenţa la urne, judeţul Hunedoara s-a situat, începând cu ora 13, în primele şapte din ţară. Ritmul de vot a fost: 4,99 la sută la ora 10, apoi 12,54 la sută la ora 13, iar la ora 16 votase un procent de 21,28 la sută din numărul alegătorilor hunedoreni aşteptaţi la urne. Evident, şi de această dată, cum era de aşteptat, votul important a fost în mediul rural, unde, la ora 16, votaseră peste 29 la sută dintre hunedoreni.
În Colegiul nr. 3, situaţia a fost şi mai bună, acest colegiu uninominal fiind cel cu cea mai bună participare la vor la alegerile parlamentare parţiale. Aici, ritmul de vot a fost următorul: 6,17 la sută la ora 10, apoi 16,5 la sută la ora 13, iar la ora 16 votaseră 25,76 la sută dintre alegătorii din Colegiul nr. 3.
Votul politicienilor
Dintre politicienii judeţului nostru, la ora 11, la Brad, a votat deputatul în Colegiul Brad. Valea Mureşului, Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Hunedoara. „Am votat cu sufletul pentru români, pentru un Parlament European puternic, în care europarlamentarii din România, pe care-i trimitem la Bruxelles să ne reprezinte cu cinste şi cu demnitate”, a declarat Laurenţiu Nistor, după exercitarea votului.
Tot la ora 11, la Hunedoara, a votat preşedintele Organizaţiei Judeţene Hunedoara a UDMR, deputatul european Iuliu Winkler, care este şi primul pe lista UDMR la aceste alegeri europarlamentare. „Am votat pentru dezvoltarea localităţilor din Transilvania, pentru sprijinirea agricultorilor şi a întreprinzătorilor şi pentru protejarea drepturilor minorităţilor naţionale în Uniunea Europeană”, a declarat Iuliu Winkler.
La ora 12.30, la Călan, şi-a exercitat votul Radu Mihai Cristescu, candidatul Partidului Mişcarea Populară, pentru Colegiul Uninominal nr. 3 Haţeg, Călan, Ţinutul Pădurenilor, care şi-a exprimat votul pentru Parlamentul European. „Am votat pentru cei care au reuşit în viaţă prin munca lor şi inteligenţă. Am votat pentru competenţă şi performanţă şi pentru cea mai curajoasă şi puternică listă electorală, cea a Partidului Mişcarea Populară”, a declarat acesta la ieşirea de la urne.
S-a votat şi după gratii
La Penitenciarul Bârcea Mare, între orele 7.00 şi 12.00, au votat 800 de deţinuţi cu drept de vot (din totalul de peste 1.100 de deţinuţi), pentru care au fost puse la dispoziţie cinci urne, corespunzătoare la cinci secţii electorale.
De asemenea, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Hunedoara se aflau încarceraţi 14 arestaţi preventiv, dintre care 13 cu drept de vot. Dintre aceştia, opt şi-au exprimat dorinţa de a-şi exercita dreptul de a vota. În plus, la nivelul judeţului sunt nouă arestaţi la domiciliu, care nu au solicitat să voteze prin intermediul urnei speciale.
Sesizare şi răspunsul BEJ
Potrivit datelor BEJ Hunedoara, până spre seară exista o singură sesizare a unui candidat din Colegiul Uninominal nr. 3, care a reclamat faptul că datorită hârtiei şi cernelei, ştampila VOTAT se imprimă, la pliere, şi pe altă căsuţă, anulând buletinul de vot. Cei de la BEJ consideră cazul singular şi datorat excesului de cerneală pus în unele tuşiere şi recomandă să se limiteze cantitatea de tuş, să fie informaţi votanţii şi, chiar în cazul în care apare pată în oglindă pe buletin, acesta va fi considerat totuşi valabil. Nu se cunoaşte vreun alt loc în Colegiul nr. 3 unde să se fi întâmplat un lucru similar.
Bătălia pentru Colegiul nr. 3
După cum se ştie, în cursa electorală pentru postul de deputat în Colegiul Uninominal nr. 3 s-au înscris cinci persoane: Dumitru-Sorin Ştefoni, din partea Partidului Naţional Liberal, Petru-Sorin Marica, din partea Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC, Marian Muntean, din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Radu-Mihai Cristescu, din partea Partidului Mişcarea Populară şi Ioan Ciolea, din partea Partidului Democrat Liberal. Precizăm că Ioan Ciolea, candidatul PDL, a anunţat în 21 mai că s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară şi că renunţă la a mai candida, cerând susţinătorilor săi să acorde voturile lor lui Radu-Mihai Cristescu, candidatul PMP pe acest colegiu. Dar cum buletinele de vot erau deja tipărite, atunci când Ciolea a anunţat că renunţă la PDL, conform legii, el a rămas înscris pe acestea.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

17 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

17 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

17 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

17 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

17 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

17 ore ago