Categories: EvenimentFlash

Alertă falsă cu bombă la o şcoală din judeţ

Oana Mihnea

Un elev de clasa a cincea din municipiul Hunedoara s-a ales cu dosar penal după ce a anunţat prin 112 existenţa unei bombe în incinta şcolii unde învaţă. Totul a pornit de la faptul că acesta nu a învăţat şi a vrut să scape de o teză.

Glumă cu consecinţe penale
Ieri dimineaţă, aproximativ 15 poliţişti, pompieri, jandarmi şi pirotehnişti ai Serviciului Român de Informaţii au intervenit la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu“ din Hunedoara, în urma unui apel fals prin 112. Minorul de doar 13 ani, elev în clasa a V-a, a sesizat autorităţile despre existenţa unui material explozibil aflat în incinta şcolii, folosind o cartelă PrePay. În timpul orelor de curs, după ce s-a cerut la toaletă, elevul a apelat numărul de urgenţă 112 pentru a anunţa prezenţa unei bombe în şcoală şi s-a prezentat drept Kevin, un nume de asemenea fals.
Chiar şi în cazul unei alarme false, echipele de intervenţie sunt obligate să se prezinte la faţa locului şi să ia în cel mai scurt timp măsurile de siguranţă. Aproximativ 1.000 de elevi şi profesori au fost evacuaţi din clădire, iar zona a fost izolată pentru o oră, timp în care au fost făcute cercetările necesare. După ce s-a dovedit că nu există nici un pericol, băiatul a fost dus la audieri la sediul IPJ Hunedoara, unde a recunoscut că a făcut o glumă, iar poliţiştii au deschis în cauză un dosar penal, care urmează să fie înaintat la DIICOT-Biroul Teritorial Hunedoara pentru luarea măsurilor care se impun. La Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu“ nu s-au mai ţinut ieri orele de curs după gafa făcută de băiat, acestea urmând a fi reluate astăzi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

17 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

17 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

17 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

17 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

17 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

17 ore ago