Aleşii locali habar nu au ce voteazã

Oana Mihnea

Ieri, aleşii locali de la Deva s-au întrunit în şedinţă de îndată ca să voteze prelungirea termenelor de finalizare în cazul a patru proiecte pe fonduri europene, între care se numără reabilitarea Bulevardului Dacia.
Termenul de finalizare a acestora este 31 decembrie 2015. Din varii motive, până la acea dată nu va fi posibilă încheierea lucrărilor. În situaţia de faţă, primăria avea două variante, fie să continue lucrările pe cont propriu şi să îşi recupereze banii în instanţă de la constructori, fie să ceară Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest o prelungire a termenelor până în 31 iunie 2016. Deşi mai greu digerabile de unii consilieri locali în primă fază, după o analiză mai amănunţită a documentelor, proiectele de hotărâre supuse dezbaterii au trecut cu majoritate de voturi. De precizat că mulţi dintre aleşi locali habar nu aveau de stadiul lucrărilor şi ce se votează. „Aceste proiecte nu se puteau finaliza integral până la 31 decembrie, o parte din lucrări se vor mai deconta până la această dată şi vor fi recuperate din fonduri europene. Dar va rămâne un rest de plată pentru anul viitor, aproximativ opt milioane de lei. Prelungirea era vitală pentru încheierea proiectului“, a declarat Daniela Pârvu, şeful Serviciului Programe Dezvoltare din cadrul Primăriei Deva. Mai grav este că, în cazul în care nici la finalul lunii iunie a anului viitor lucrările nu vor fi gata, primăria va pierde întreaga finanţare.
Potrivit declaraţiei secretarului municipiului Deva, Laura Sârbu, vina pentru situaţia în care s-a ajuns este a constructorilor deoarece primăria i-a somat în nenumărate rânduri, iar în prezent sunt înregistrate acţiuni în instanţă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Rusine pentru constructor si pentru Primaria Deva pentru ca nu a fost capabil sa gestioneze profesionist derularea acestui proiect.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

10 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

10 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

10 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

10 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

10 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

10 ore ago