Liderii PP-DD şi cei ai PSD continuă seria întâlnirilor, pentru a pune la punct colaborarea dintre cele două formaţiuni politice. PP-DD va intra la guvernare din data de 16 iunie, primind un post de ministru în noul guvern şi patru posturi de secretari de stat.
Potrivit unor surse din PSD, votul în Parlament va avea loc, luni 16 iunie. De asemenea, surse din PP-DD susţin că Dan Diaconescu negociază un al doilea post de ministru în executivul condus de Victor Ponta, pe lângă portofoliu de la Ministerul Românilor de Pretutindeni, revendicat de preşedintele partidului, Simona Man.
În judeţul nostru, se pare însă că PP-DD nu va putea colabora foarte bine cu PSD. Preşedintele PNL Hunedoara a declarat recent că se bazează în CJ Hunedoara pe voturile celor de la PP-DD. În această situaţie sunt şi alte aproximativ 10 judeţe din ţară, unde nu se pot face majorităţi cu PSD, la consiliile judeţene.
În Consiliul Judeţean Hunedoara, PP-DD are patru aleşi, PSD cinci, iar UNPR alţi patru, deci în total, 13 voturi, insuficiente pentru a decide vreo schimbare în folosul PSD. În aceste condiţii, Marian Munteanu, preşedintele organizaţiei judeţene a PP-DD, a declarat că nu se poate face o majoritate la nivelul CJ, pentru schimbarea vicelui liberal. „Până la sfârşitul acestei luni vom ştii exact cum stăm în toată ţara şi unde se pot face, sau nu, noi majorităţi. Sunt cazuri şi cazuri. Conducerea partidului ne va transmite sarcini în scurt timp”, a declarat Liderul PP-DD Hunedoara pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Doamne fereste ! Cum conduce judetul un jeg ca el ? Un nemurici lipsit de scrupule care isi vinde familia, cei doi copii, un baiat si o fata, din diverse relatii sexuale. Viata publica hunedoreana, dupa anul 1989, nu cunoaste un om, adică Mircea Moloț, mai lipsit de caracter, un nemernic de asemenea talie.