Federația Română de Handbal (FRH) își va alege președintele pentru următorii patru ani la finalul lunii aprilie, mai precis pe 28 aprilie, la Izvorani.
Membrii Consiliului de Administrație al FRH au fost înștiințați de stabilirea acestei date. Sunt patru candidați pentru alegerile din aprilie: Constantin Din, fost arbitru internațional, Bogdan Voina, fost jucător la Steaua și SC Selestat (Fra), Maximilian Gavrilă, director și antrenor la Școala 181, Alexandru Dedu (foto), președintele FRH din februarie 2014. Contestat de unii, actualul președinte al Federației, Alexandru Dedu, consideră că mai are nevoie de încă patru ani pentru a rezolva problemele handbalului românesc. „Visul meu rămâne același: vreau ca handbalul românesc să fie o forță”, spunea Dedu, înaintea alegerilor din 14 februarie 2018. În acest al doilea mandat, cel mai recent rezultat al naționalei feminine este locul 13 la Mondialul din 2021, în timp ce băieții sunt necalificați la vreun turneu final în cei 8 ani de când Dedu este președinte. La alegerile din 28 aprilie au drept de vot 226 de cluburi din cele 245 afiliate, deoarece 19 dintre ele nu îndeplinesc criteriile FRH.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…