Nicolle Ebner
Preşedintele filialei judeţene PDL Hunedoara, Tiberiu Iacob Ridzi (foto), consideră că refacerea de către PDL şi PNL a Alianţei Dreptate şi Adevăr (ADA), câştigătoare la alegerile din 2004, este cea mai bună soluţie pentru formarea unui guvern care să scoată România din criza economică, dar şi politică.
Guvern de dreapta PDL, PNL, UDMR
Tiberiu Iacob Ridzi militează pentru un guvern format din miniştri PDL, PNL şi UDMR, considerând că asta a fost şi opţiunea electoratului, în varianta scoaterii PSD din schema unui guvern de dreapta. „Din punctul meu de vedere, cea mai bună soluţie pentru România, în acest moment, este un Guvern format din PDL, PNL şi UDMR, pentru că trebuie să aibă o susţinere confortabilă în Parlament. Dacă vreţi, este şi soluţia pe care au ales-o românii la alegerile din anul 2008, partidele menţionate obţinând peste 50 la sută din voturile electoratului”, a declarat liderul democrat-liberalilor hunedoreni, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinute ieri, la Deva.
Ridzi nu-şi simte ameninţată poziţia în partid
Preşedintele PDL Hunedoara recunoaşte că rezultatele obţinute în judeţul Hunedoara îi dezavantajează, dar procentul de 60 la sută obţinut de Mircea Geoană nu este doar meritul PSD, ci a unei adevărate alianţe anti-Băsescu. În plus, „pe vot politic, nu am câştigat niciodată în Valea Jiului sau în judeţ”, completează Ridzi care este convins că primarii PDL din Valea Jiului nu au trădat partidul. Totuşi, săptămâna viitoare, PDL va face o analiză a rezultatului obţinut în turul doi al prezidenţialelor , pentru că, în unele situaţii, „lucrurile trebuie puse la punct”. Liderul PDL din judeţul Hunedoara afirmă că nu-şi simte ameninţată poziţia de conducere în partid, argumentul forte fiind numărul mai mare de voturi obţinute în 6 decembrie, în comparaţie cu alte tururi de scrutin. În ceea ce priveşte demisia deputatului Iosif Blaga din funcţia de prim vicepreşedinte al PDL Hunedoara, ca urmare a rezultatelor slabe obţinute de partid la nivel de judeţ, Iacob-Ridzi spune că postul rămâne vacant până în primăvara anului viitor, când vor avea loc alegeri în toate organizaţiile locale PDL.
În judeţul Hunedoara, alegerile prezidenţiale au fost câştigate de Mircea Geoană, candidatul PSD obţinând 59,82 la sută din totalul voturilor valabil exprimate. Pentru candidatul susţinut de PDL au optat puţin peste 40 la sută dintre alegătorii hunedoreni cu drept de vot.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…