Sorina Popa
Câteva mii de persoane au participat, sâmbătă, la Brad, la înmormântarea omului de afaceri Alin Popa, cel mai bogat hunedorean, patronul celei mai mari firme de transport marfă auto din ţară. Un număr de 12 preoţi a oficiat slujba de înmormântare, iar opt avioane i-au dat ultimul salut.
Coloana a străbătut centrul oraşului
Prieteni şi rude de-ai lui Alin Popa, dar şi un număr mare de localnici, au venit la reşedinţa familiei din municipiul Brad, aducând sute de coroane mari de flori. Salariaţi de la firma Edy Spedition, înfiinţată de Alin Popa, îmbrăcaţi în haine inscripţionate cu numele societăţii, au urcat, după slujbă, sicriul extrem de costisitor, pe un TIR de la Edy Spedition, iar coloana de oameni care au venit să-şi ia ultimul rămas bun de la concetăţeanul lor a străbătut întregul oraş, iar din loc in loc, oamenii au aplaudat. O fanfară a însoţit coloana pe tot parcursul ceremoniei. Opt avioane au survolat, în timpul slujbei, cerul, prietenii piloţi ţinând să-i aducă un ultim omagiu celui care a fost Alin Popa. La ceremonie, au fost prezenţi atât apropiaţii patronului de la Edy Spedition, mort într-un accident de circulaţie pe o şosea din judeţul Timiş, cât şi autorităţi locale, cum sunt primarul Bradului, Florin Cazacu, secretarul de stat Natalia Intotero, Mircia Muntean, primarul municipiului Deva, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara.
Alin Popa a fost îngropat în cimitirul aflat în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, în cripta familiei, alături de mama sa. Brădenii şi nu numai ei l-au iubit pe omul de afaceri, pentru că, în primul rând, el a reuşit să le dea la mii de oameni de lucru. El a avut curajul să înfiinţeze o firmă, care după două decenii, a ajuns cea mai importantă societate de profil din ţară, iar hunedoreanul avea de gând să o ridice mai sus, în anii următori. Nu a mai apucat, însă, iar soţia lui şi fiul Edy, l-au plâns, sâmbătă, pe cel care a avut tenacitatea de a reuşi în viaţă, fiind iubit de mii de oameni.
Mergea să se roage la mănăstire
Se pare că Alin Popa se îndrepta către Mănăstirea Şag, din apropierea Timişoarei, atunci când, având aproape 200 de kilometri la oră, s-a izbit, frontal, de un TIR, decedând pe loc. Apropiaţii omului de afaceri spun că bărbatul îşi anunţase rudele că merge să se roage. Nu se ştie, însă, dacă el a reuşit să ajungă în acea zi fatală, la mănăstire, sau nu. Medicii care au făcut autopsia lui Alin Popa au declarat că nu au mai avut de mult un caz atât de dur, patronul firmei de transporturi Edy Spedition suferind traumatisme foarte grave în urma accidentului.
Brădeanul era căsătorit şi avea un fiu, Edy, care a terminat liceul în Elveţia, iar acum este student la Paris.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Cine v-a mintit ca escrocul asta e cel mai iubit bradean? Hmm?
ma tu nu cumva esti un gunoi de la statia de sortare a lui cazacu scapat de sub control?
Pentru XMAS: Nimeni, dar poate ar fi trebuit sa fie. Indiferent ce-ti sopteste constiinta ta limitata (daca ai) ar trebui sa apreciezi un om care a reusit. Eventual poti sa fii mandru ca ai fost concetatean cu el... de asemenea ar trebui sa intelegi ca a dat de lucru multor oameni si a ajutat in felul sau la progresul nostru... si al tau. Lasand la o parte faptul ca te banuiesc de incontinenta psihica nu pot decat sa te identific in gasca halitorilor de seminte. Apropos, mai rontaiti seminte in fata postei sau v-ati mutat la scuteala acu ca ploua?