Alina Gorghiu şi-a trimis oamenii la Deva să tranşeze situaţia conducerii judeţene
Liberalii hunedoreni se întrunesc astăzi de mai multe ori. Întâi, primarii PNL din judeţ se întâlnesc să vadă ce fac cu conducerea judeţeană. Apoi, deputatul Bogdan Ţîmpău (foto) a convocat Biroul Permanent Judeţean al PNL, după ce mai mulţi edili i-au cerut schimbarea din fruntea organizaţiei.
Alina Gorghiu şi-a trimis doi oameni în zonă, pe Dan Motreanu şi pe Mihai Voicu. Aceştia trebuie să analizeze situaţia din sânul organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, astfel încât, la centru, să se ia decizia bună, nu să se cadă din lac în puţ. Contactat, Lucian Heiuş, cel care se pare că va prelua funcţia de preşedinte interimar la PNL Hunedoara, vine şi el în judeţ, fiind weekend. Întrebat dacă va candida pentru Parlament, la alegerile generale de anul acesta, el a declarat: „Este clar, dacă liberalii hunedoreni mă vor preşedinte interimar, vin să preiau organizaţia. Asta presupune să renunţ la postul de director general al Direcţiei Regionale a Finanţelor Timişoara. Şi, e normal ca atunci să fiu primul pe lista pentru Parlament”. Vom vedea, aşadar, azi, ce soluţii vor găsi liberalii şi dacă vor schimba ceva sau doar se agită degeaba. Oricum, luni, Biroul Permanent Naţional va hotărî soarta conducerii judeţene a liberalilor.
Cred că cea mai bună soluție ar fi ca interimari: Tibi Iacob, președinte; Lucian Heiuș, președinte executiv; Bogdan Radu Țîmpău, secretar general. Mulți ar spune de ce Tibi Iacob, deoarece soția lui e condamnată dar el, în ciuda a toate, a demonstrat că este un bun primar, are calități de conducător. Zic eu, această echipă ar potoli pentru moment toate tendințele din PNL Hunedoara și, mai ales, din…ALDE.
Daaa, asta lipseste liberalior sa se duca in cap de tot la toamna: portocaliul basist Ritzi ! Buna treaba !
Nu e de loc băsist. Lucian Heiuș provine și el din PD-L.
Dacă era băsist se ducea la PMP. Nu a candidat de la ei, nici de la UNPR care au fuzionat cu băsiștii. A candidat de la PNL și azi este, politic, cel mai titrat penelist.
Heius a fost intotdeauna un liberal, a fost membru PNL, pentru o scurta perioada a fost si in PD-l.
Din cauza portocaliilor basisti decolorati a ajuns PNL-ul in caca. Probabil il vedeti si pe Gligor Dorin, tot liberal, nu ? Alt basist notoriu.
Da, Lucian Heiuș a fost întâi în PD-L apoi s-a dus la PNL. Afirmația cu băsiștii e relativă. Cei cu adevărat băsiști s-au dus la PMP. Gligor nu-i băsist, dar el nu a câștigat nici o alegere la care a participat. Și eu cred că un tandem Iacob-Heiuș ar trebui pus la treabă. E doar o părere căci decizia e a liberalilor. Să facă ce vor că la final tot ei lipesc cioburile de la oalele sparte. Dacă mai pot.
Mai fratilor nu va amagiti
Blaga a acaparat PNL ul
PNL ul nu vreti sa credeti ca NU MAI EXISTA
Cacialmaua Basista e in constructie
Foarte curand veti vedea de cate ori s-a intalnit Blaga cu Base in ultimii 2 ani
In rest, pe partea cealalta, ….. Ponta = Erdogan = DIKTATURA
Politica la noi = ZEROOOOOOOOOOOO
Cum adica PNL-ul a ajuns in caca din cauza PDL ? in tot ardealul au castigat primarii fosti PDL Hava la Alba, Falca la Arad , Boc la Cluj, Florea la TG Mures , Brasov etc. La Hunedoara managementul politic a fost de caca , asa ca nu mai dati vina pe fostii PDL-isti si nu ii mai catalogati ca si basisti, oricum Basescu a spus adio PDL :). La locale se voteaza omul nu politicul.