Comunitate

Alocări bugetare decente și impozite nemajorate, la Totești

Magdalena Șerban

Anul 2023 înseamnă pentru ad­mi­nistrația publică din Totești unul de re­ferință, pe lângă proiectele inves­ti­ționale finalizate recent, urmând și altele. Bineînțeles, efortul va fi pe măsură, din visteria proprie fiind ne­cesar să se asigure cotele de co­finanțare. Dar când te uiți la fondurile europene atrase, nici că mai contează sudoarea. Pentru comunitate, sunt și alte vești bune.

Echilibrul va fi cheia

„Cifrele alocărilor sunt cam la fel cu cele avute în 2022. Sumele vor ajunge pentru buna funcționare de zi cu zi, dar vom galopa la capitolul investiții, adică trebuie să venim cu partea noastră de cofinanțare. Legat de impozite și taxe aferente anului 2023, ele pot fi achitate de către contribuabili încă din primele zile din ianuarie. Nu le-am majorat, ci doar am aplicat indicele ratei inflației (5,1). Grila nu s-a schimbat. Oamenii pot achita în numerar, la noi la primărie, prin virament bancar, cu cardul, iar în curând vor avea posibilitatea să o facă și în re­gim online. Mulți s-au obișnuit cu rapiditatea și confortul oferite de Internet, poate sunt la distanță sau pur și simplu e o metodă modernă pe care o practică și o preferă în detrimentul celor clasice. Deci vom acoperi și astfel de doleanțe și vom digitaliza serviciul. E bine să țină cont că până în 31 martie au acea reducere de 10 la sută dacă vor onora integral. Poate că nu scutesc foarte mult, dar cred că orice ban e bun în portofel, mai ales când ești strâm­torat cu finanțele. Referitor la gradul de încasare pentru 2022, am ajuns la 82 la sută. Amenzile ne trag în jos. Sunt greu de recuperat și cei care încalcă legea nu au simțul datoriei și al răspunderii le­gale și civice, până la urmă. Unii, bine­înțeles, nu toți. Alții uită, dar nici somați nu par să-și amintească, iar alții efectiv nu vor”, a precizat primarul din Totești, Tiberiu Pasconi (foto). De la 2023, edilul are așteptări realiste, considerând că totul se rezumă la posibilități. Prin­c­i­pa­lul e să nu se dovedească mai rău decât pre­cedenții. În rest, le dorește locui­torilor comunei sănătate, putere și suc­ces în plan personal și profesional. „Nu există nu pot. Așa e și cu primăria. Tre­buie încercat și repetat dacă nu iese din prima. Deci nu ne lăsăm. Mai ales că ne-am obișnuit să avem multe investiții pe rol și axe europene și guverna­men­tale accesate și câș­ti­gate. Doamne ajută să fie un an bun”, a în­che­iat acesta.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cine și de ce-i în­tărâtă? Cârcotași avi­zați din sudul județului ne-au povestit că se pregătește…

8 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să obțină finanțare pentru zeci…

8 ore ago

Bulina neagră

Cristian V., recidivist din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

8 ore ago

În ce țară trăim! Primă de pensionare de 100.000 de euro la o instituție de stat

Prima de pensionare a unui director de la Romsilva este echivalentul a 100.000 de euro.…

8 ore ago

Se întâmplă și de-astea! Bătuți din cauza unui loc de parcare

Polițiștii i-au reținut pe doi frați din Hațeg, după ce ei i-au bătut pe alți…

8 ore ago

Grupare infracțională formată din cetățeni români, destructurată după ce a clonat carduri de aprovizionare cu combustibil la benzinăriile din Belgia

O grupare de criminalitate orga­ni­zată formată din cetăţeni români, dar care acţionau în Belgia, a…

8 ore ago