Ciprian Marinuţ
Campioana României, FC Deva, a etalat un futsal mai modern şi mai eficient în derby-ul cu lidera neînvinsă City’us Tg. Mureş. Transformările aduse de antrenorul spaniol Sito Rivera s-au dovedit câştigătoare, iar devenii s-au impus cu 5-3 în faţa „legiunii portugheze” de la City’us şi au urcat pe locul I, demonstrând că rămân cea mai puternică echipă din campionatul intern.
Diferenţă de tactică şi atitudine
FC Deva a părut îmbrăcată la patru ace, deşi jucătorii au purtat acelaşi echipament tradiţional, la derby-ul de luni seara cu ultima echipă „perfectă” a startului de campionat, City’us Tg. Mureş. Prima linie, formată din doi români şi doi stranieri, a dat senzaţia că noul „costum”, reprezentat de o nouă şi strictă tactică şi de noi reguli la capitolul atitudine, îi vine ca turnat. A doua linie, cu jucători sută la sută autohtoni, a părut puţin incomodată de noua „vestimentaţie”, dar s-a străduit să respecte tendinţele. Rezultatul acestor „retuşuri” realizate de antrenorul spaniol Sito Rivera a fost o altfel de echipă şi un altfel de futsal. Campioana a fost mai disciplinată, mai organizată, mai cerebrală. A dat impresia că are planuri şi soluţii pentru orice situaţie, că ştie exact ce şi cum are de făcut. Ideea de bază a transformării a fost renunţarea la floricele şi căutarea eficienţei. Iar futsalul etalat a fost mai rapid, mai spectaculos şi mai pragmatic. Nu s-a atins perfecţiunea, dar jocul şi rezultatul au demonstrat că FC Deva e pe drumul bun şi că rămâne principala favorită la titlul de campioană şi în acest sezon.
De-a şoarecele şi pisica
Prima linie a campioanei nu e o maestră a posesiei, însă a dat tonul startului de meci cu acţiuni bine orchestrate, care au stârnit aplauzele publicului, prezent în număr mare la sală. Deschiderea scorului a venit pe contraatac, după o fază ce a părut des lucrată la antrenamente. Portarul Fabio a degajat rapid, cu mâna, iar Philipe (min. 5) a făcut un stop impecabil pe piept şi l-a executat cu un vole pe portarul advers, 1-0. Simplu şi eficient. Linia autohtonă s-a mişcat şi ea cu talent şi a inventat o acţiune care a făcut mat apărarea adversă, iar Matei (7) a marcat cu latul în poarta goală, 2-0. Artistic şi eficient. Recitalul devenilor a continuat în ciuda time-out-ului cerut de tehnicianul oaspeţilor, iar campionii au primit aplauze la scenă deschisă, pentru ocaziile avute, între care şi două bare semnate de Philipe (14) şi Molomfălean (16). Ratările s-au răzbunat, iar City’us a redus din diferenţă prin portarul Fereira (17), care a marcat după o… acţiune personală. Asemeni unei pisici ce se joacă cu un şoricel, FC Deva a reacţionat prompt, iar Gherman (19) a refăcut diferenţa de două goluri, 3-1. Lidera neînvinsă a ţinut să demonstreze că nu întâmpător e prima şi a punctat prin Almăşan (19), stabilind scorul la pauză la 3-2 şi prelungind suspansul. FC Deva a jucat ceva mai modest în primele minute ale reprizei secunde, însă Philipe (27) şi Matei (28) au dus scorul la 5-2. Philipe a înscris după un contraatac similar cu cel de la primul gol, doar că acum pasa lungă a venit de la Jordi, iar Matei a finalizat tot un contraatac rapid şi spectaculos. De la acest scor, campionii s-au relaxat, iar City’us a stabilit scorul final prin Daniel Raymond (35), tot pe contraatac.
FC Deva a îngenuncheat astfel a doua echipă neînvinsă, după Concordia Chiajna, şi trece în fotoliul de lideră a clasamentului.
FC Deva – City’us Tg. Mureş 5-3 (3-2)
Au marcat: Philipe (5 şi 27), Matei (17 şi 28), Gherman (18) / Fereira (17), Almăşan (19), D. Raymond (35).
FC Deva: Fabio – Lupu, Jordi, Dobre, Philipe – Iancu (gk), Molomfălean, Matei, Gherman, Şotârcă, Kaue. Antrenor – Sito Rivera.
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…