Primarul din Beriu, Emil Bîc (foto), este în culmea bucuriei. De curând a primit o veste mai mult decât bună: administraţia locală a câştigat alte două proiecte de investiţii ce urmează să fie demarate pe bani europeni nerambursabili.
„Prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – FEADR-Submăsura 7.2 – Rutier-Montan, am câştigat un program de modernizare drumuri în comuna Beriu (satele Căstău, Beriu, Sereca, Sibişel şi Orăştioara de Jos), depus în octombrie anul trecut şi cu o valoare de un milion de euro. Este vorba de asfaltări, rigole de scurgere şi tot ce e nevoie pentru reabilitarea stradală. Al doilea proiect a fost depus în decembrie 2015, având aceeaşi sursă de finanţare, adică FEADR, însă Submăsura 7.2 -Educaţional, şi vizează construirea unui centru de tip After School în localitatea de reşedinţă a comunei. Suma investiţiei se ridică la 206.000 euro, fiind vorba de o construcţie nouă. Termenul de finalizare este de trei ani de la semnarea contractului de finanţare. Programul e dedicat studiului şcolar şi rezolvării temelor după orele de curs, implicând cadre didactice şi un număr de 48 de copii, mai exact, două clase. Aceştia vor beneficia şi de câte o masă gratuită, oferită sub formă de catering zilnic. Orarul va fi de la 12 la 17. Pentru nici unul dintre cele două programe nu există cofinanţare de la bugetul local”, a precizat primarul din Beriu.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…