Nu i-a convenit cum îl apăra avocatul şi l-a schimbat. Pentru asta, Petrică Iancu, hunedoreanul care încerca să vândă peste 10 kilograme de mercur în Deva, a primit un nou termen din partea magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara, pentru data de 17 aprilie. „El şi-a reziliat contractul cu un apărător, iar instanţa i-a dat termen 17 aprilie, pentru angajarea unui nou avocat”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. La sfârşitul lunii ianuarie, Petrică Iancu, de 50 de ani, din comuna Buceş, a fost prins în timp ce încerca să vândă cu 500 de euro pe kilogram, o cantitate de peste 10 kilograme de mercur, în zona staţiei CFR din Deva. (A.Nedelcoff)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…