Amendă de 5000 de lei pentru că a împiedicat polițiștii să-și facă datoria
Un bărbat din municipiul Deva a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 5.000 de lei, după ce a intervenit într-o acțiune a polițiștilor deveni.
Agenții au fost solicitați la un local unde o tânără făcea scandal, iar cele sesizate s-au confirmat. Polițiștii au încercat să o calmeze pe femeie, dar fără succes. Au încercat să o legitimeze și pentru că a refuzat de mai multe ori, polițiștii au decis să o ducă la secție. Acesta a fost momentul în care scandalul a luat amploare. „Echipajul de poliţie a intrat în localul public şi a discutat cu persoană despre cele sesizate şi nevoia de legitimare, însă aceasta a refuzat legitimarea şi a devenit agresivă verbal şi comportamental cu organele de poliţie, motiv pentru care acestea au procedat la încătuşarea acesteia în vedere conducerii sale la sediul poliţiei pentru legitimare. În timp ce un agent de poliţie voia să o încătușeze, în local a intrat un bărbat, arătându-se surprins de cele care se petreceau, iar organele de poliţie i-au solicitat în mod repetat să păstreze distanţa şi să părăsească localul, însă bărbatul nu s-a conformat, din contră, s-a apropiat de persoana care era încătuşată şi le-a cerut explicații polițiștilor. Omul a fost amendat din cauză că a obstrucționat organele de poliție. (M.Gânju)