EvenimentFlash

Ameninţă că-şi dă foc în faţa judecătorului

Bărbatul din localitatea Petrila care a încercat să-şi dea foc, luna trecută, într-o secţie de votare din localitate şi mai apoi în faţa Judecătoriei Petroşani, nu renunţă la intenţia sa.
Ioan Jura (foto) ameninţă că se va incendia astăzi – joi, 19 iulie – într-o sală de şedinţă a Judecătoriei Petroşani, unde are un proces pe rol cu o rudă, pe care o acuză că i-a luat o proprietate. Protestatarul susţine că nu are probleme psihice şi are şi un document doveditor pe care-l va face public în ziua protestului. Jura a făcut solicitări atât la Primăria municipiului Petroşani, cât şi la Poliţie, pentru a i se permite să recurgă la această modalitate extremă de protest, cerere care nu ar putea fi autorizată niciodată, după cum i-au explicat autorităţile.
Ioan Jura are probleme cu un teren, pentru care are un litigiu pe rolul instanţei. El susţine că protestul lui extrem este provocat de neregulile pe care i le face statul prin diferite autorităţi. Protestatarul a fost convocat atât  la Petrila la poliţie, cât şi la Petroşani, unde i s-a explicat că un asemenea protest pune în pericol atât viaţa lui, cât şi a altor persoane. Jura susţine că l-a anunţat de intenţia sa de astăzi şi pe preşedintele Judecătoriei Petroşani, dar şi pe magistratul care-i judecă dosarul. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura