În luna iulie, poliţiştii locali deveni au dat amenzi în valoare de 30.620 de lei, suma totală fiind mai mare cu aproape 3.000 de lei faţă de luna precedentă.
Aproape jumătate din sumă au constituit-o amenzile aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, depozitarea de deşeuri în locuri nepermise, comerţ ilegal ş.a. Conform comunicatului transmis de Primăria Deva, în subordinea căruia se află Poliţia locală, pentru comiterea faptelor enumerate mai sus au fost date 46 de amenzi cu o valoare totală de aproape 14.000 de lei şi 91 de avertismente. Pentru neregulile depistate de poliţiştii locali la capitolul traficului rutier au fost aplicate 142 de avertismente şi 62 de amenzi, care însumate ajung la 12.040 de lei. Poliţiştii locali au mai aplicat numeroase sancţiuni după ce au verificat activitatea societăţilor comerciale, a persoanelor fizice autorizate, producătorilor particulari, comercianţilor ambulanţi şi a teraselor care funcţionează pe domeniul public. În total, au fost date 45 de amenzi în valoare de 4.700 de lei.
Potrivit raportului de activitate al Poliţiei Locale, în total, în luna iulie, au fost aplicate 432 de sancţiuni pe domeniile de competenţă ale acestei instituţii.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…