Categories: Actualitate

Amenzi mari pentru zăpada necurăţată

Patrulele Poliţiei locale Deva au verificat, începând cu după-amiaza zilei de 4 ianuarie până ieri, modul în care au fost curăţate de zăpadă aleile pietonale, spaţiile dintre blocuri, zonele din faţa instituţiilor publice şi a spaţiilor comerciale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Teodor Bălan, nu au fost cazuri în care să se impună aplicarea de sancţiuni. Asta, pentru că toată lumea s-a conformat şi a înlăturat stratul de zăpadă, astfel încât în zona spaţiilor pe care le utilizeză să se poată circula în condiţii normale.
„Se poate spune că devenii au avut cea mai bună reacţie din ultimii trei ani, curăţând stratul de zăpadă acolo unde a fost nevoie. În plus, reprezentanţii Poliţiei locale Deva au contactat telefonic majoritatea asociaţiilor de proprietari din municipiu pentru a li se aduce la cunoştinţă că este de datoria lor să cureţe zăpada de pe spaţiile care le aparţin, cum ar fi intrările în bloc, parcările concesionate de la primărie etc. Sancţiunile aplicate celor care nu respectă aceste reguli sunt prevăzute în HCL 133/2013, modificată prin HCL 373/2015, fiind vorba de amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale Deva. Trebuie menţionat că prevederile aceloraşi hotărâri ale Consiliului local Deva sunt valabile şi pe timp de vară, doar că atunci se referă la asigurarea curăţeniei în spaţiile menţionate mai sus. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

11 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

11 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

11 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

11 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

11 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

11 ore ago