Politica si administratie

Amenzile curg, şoferii le ignoră!

Transportatorii de mare tonaj îşi fac de cap în această perioadă. Cu toate că reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara au intensificat controalele pe teren, mai ales în comuna Ilia, se pare că lucrurile nu revin la normal şi la respectarea legii.
Amenzile curg şi în acest caz, dar şoferii de pe maşinile mari, care transportă materiale pentru lucrările de reabilitare a căii ferate le ignoră şi continuă să încalce legea. Nu se ştie de ce nu pot fi interzise în aceste condiţii, transporturile ilegale.
Au refuzat cântărirea
Ieri, Serviciul Autoritate Judeţeană de Transport din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara împreună cu reprezentanţii Serviciului Rutier Hunedoara, s-au aflat în teren pentru a efectua controale în traficul rutier, pentru a verifica respectarea legislaţiei în vigoare în aria de competenţă.
În punctul de control stabilit pe DJ 706A, pe raza localităţii Ilia, au fost aplicate două sancţiuni pentru refuzul conducătorilor auto de a supune vehiculul verificării prin cântărire, contravenţie prevăzută de Ordonanţa nr. 43/1997, în valoare de 3.000 de lei fiecare.
„Reamintim că, potrivit prevederilor Ordonanţei nr. 43/1997, refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire şi/sau măsurare a dimensiunilor, refuzul de a însoţi vehiculul personalului cu atribuţii de control în vederea cântăririi şi/sau măsurării dimensiunilor transportului, precum şi refuzul de a prezenta personalului cu atribuţii de control documentele privind transportul, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, aplicată conducătorului auto“, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura