Comunitate

Americanii vin din nou la Vaţa de Jos

04-Calin-Marian-4907Magdalena Şerban

În perioada 21-31 mai, 17 studenţi americani de la Universitatea Purdue, statul Indiana, alături de doi profesori de la aceeaşi instituţie de învăţământ superior şi ajutaţi de opt colegi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole „Banatul“ din Timişoara, vor deprinde tainele practicii, fiind găzduiţi de câteva familii din Vaţa de Jos. Proiectul ce vizează un schimb cultural româno-american are deja o tradiţie de şase ani şi reprezintă un parteneriat încheiat între Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Păsări şi Animale Hunedoara, Camera Judeţeană Agricolă Hunedoara şi bineînţeles, cele două universităţi amintite.

„Studenţii americani vor munci alături de cetăţeni din Vaţa de Jos, luând contact direct cu ceea ce presupune o gospodărie tradiţional românească din părţile noastre şi vor putea să-şi dezvolte cunoştinţele dobândite la nivel teoretic, prin punerea lor în practică. De asemenea, vor lua parte la seminarii şi inclusiv la Expo-Târgul de la Vaţa, ce va avea loc în 24 mai. Oaspeţii vor mai participa şi la activităţi veterinare specifice creşterii animalelor, învăţând totodată despre practicile agricole tradiţionale. Cheltuielile sunt susţinute de către ei, ele implicând atât partea de transport, cât şi de cazare şi masă. Protocolul de colaborare s-a reînnoit în 2014 pentru încă cinci ani”, a declarat Călin Marian (foto), şeful Camerei Agricole Judeţene Hunedoara. Acesta a ţinut să mai sublinieze faptul că astfel de parteneriate sporesc atât gradul de promovare a potenţialului judeţului nostru, cât şi şansele unor posibile investiţii străine. Totodată, schimbul cultural şi aprofundarea lingvistică sunt alte două aspecte de luat în calcul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura