An nou, programe noi la CEH

 

Magdalena Şerban

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) spune stop importului de cărbune în această iarnă, necesarul fiind asigurat doar de minele aferente, precum şi de unităţile extractive care sunt administrate de Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului.
„Marţi, la sediul Diviziei Miniere din cadrul CEH, s-a făcut o analiză a activităţii din decembrie 2013 şi împreună cu conducerea Exploatărilor Miniere, s-a stabilit programul de lucru pentru luna curentă şi cantităţile de cărbune care trebuie livrate Complexului, pentru a se asigura necesarul, astfel încât să nu se facă importuri. De asemenea, s-a mai discutat cu conducerea Societăţii Naţionale de Închideri de Mine Valea Jiului şi s-au stabilit cantităţile necesare pentru a putea aproviziona Termocentrala Paroşeni. Este vorba de o creştere a producţiei de cărbune cu circa 10-20 la sută faţă de o lună normală”, a declarat Daniel Andronache (foto), directorul general al CEH.
De amintit faptul că la sfârşitul anului 2012, Termocentrala Mintia, acum parte a CEH, a făcut un import de 455.000 de tone de cărbune, despre care un audit, solicitat de directorul complexului, Daniel Andronache, relevă că nu era oportun.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

14 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

14 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

14 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

14 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

14 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

14 ore ago