Comisia de anchetă a Ministerului Sănătăţii a finalizat ancheta la Spitalul Judeţean Deva, iar concluziile controlului sunt aşteptate zilele următoare.
În câteva zile, vom afla rezultatul controlului de la Spitalul Judeţean Deva, acolo unde reprezentanţii Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, împreună cu doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara, au făcut o anchetă. Verificarea a fost cerută de senatorul PSD Cosmin Nicula, care l-a acuzat pe managerul instituţiei, Silviu Didilescu, de management defectuos, mod conflictual şi abuziv de lucru, limbaj la limita trivialului şi de colaborare defectuoasă cu alte instituţii. Comisia de anchetă a finalizat controlul la faţa locului dar, conform uzanţelor, datele strânse sunt analizate, iar apoi, se întocmeşte raportul de control. Conform surselor noastre, membrii echipei de control ar fi descoperit o serie de nereguli în activitatea lui Didilescu şi, ca atare, ar urma să fie luate măsuri în consecinţă.
Dacă Silviu Didilescu va fi schimbat din funcţie, locul lui ar fi luat tot de un liberal, pentru că postul le aparţine, conform algoritmului.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
e cazul sa se faca dreptate.Angajatii Spitalului judetean au ajuns sa traiasca terorizati datorita comportamentului acestuia-nu merita sa i se mai pronunte numele.Drumul n are decat sa i fie deschis de acolo de unde a venit :la Bucuresti