La finalul săptămânii trecute, în Scoţia, la Dundee s-a desfăşurat Campionatul Mondial de Karate WUKF, la care au fost prezenţi aproape 800 de sportivi practicanţi ai acestui sport, de la mai multe categorii. La întreceri a participat şi o delegaţie din România care a avut în componenţă şi patru sportivi legitimaţi la clubul Heian din Deva.
Andra Daniliuc (foto) a reuşit să cucerească titlul mondial în proba de kata individual seniori şi apoi să se claseze pe locul secund, cucerind medalia de argint în proba de kata Open interstiluri. Este o recunoaştere a valorii şi experienţei tinerei sportive din Deva, care în fiecare an a înregistrat rezultate remarcabile la această disciplină sportivă.
Diana Tatoiu a avut şi ea evoluţii excelente, reuşind să ocupe locul II în proba de kata Open cadeţi şi să urce pe treapta a treia a podiumului de premiere, la kata individual shotokan, iar Oana EmanuelaTomiuc a ocupat locul VII în proba de kata individual seniori.
Echipa României alcătuită din Oana Tomiuc, Andra Daniliuc şi Diana Tatoiu a cucerit medalia de argint în proba de kata.
Rezultatele sportivilor din Deva au fost întregite de cadetul Victor Kuţaba, care a urcat şi el pe podiumul de premiere, clasându-se pe locul III în probele de kata Open cadeţi şi la kata individual Shotokan.
Cei patru sportivi sunt pregătiţi de către sensei Marius Biji, cu sprijinul Oanei Tomiuc.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…