Categories: Sport

Andrei Deliu, medalie de bronz naţională la decatlon

Atletul Andrei Răzvan Deliu, legitimat la SCM Deva, a cucerit medalia de bronz la seniori în proba de decatlon, din cadrul finalei campionatului naţional de probe combinate pentru seniori, tineret şi juniori, desfăşurată la Bucureşti. Aceeaşi performanţă a reuşit-o şi Mihai Lazăr, de la CSŞ Hunedoara, dar la categoria juniori I.

Provocare nouă pentru un campion la săritura cu prăjina
Specializat în primul rând în proba de săritura cu prăjina, unde deţine titlul de campion naţional, Andrei Răzvan Deliu s-a prezentat şi la startul probei de decatlon din cadrul finalei campionatului naţional de probe combinate. Decatlonul este compus din 10 probe şi anume: 100 de metri liber, săritura în lungime, aruncarea greutăţii, săritura în înălţime, 400 de metri liber, 110 metri garduri, aruncarea discului, săritura cu prăjina, aruncarea suliţei şi 1.500 de metri liber. Fiecare probă este punctată iar la final se face clasamentul în funcţie de totalul punctelor acumulate.

Prestaţie constantă
Andrei Răzvan Deliu a obţinut un singur loc 1, la săritura cu prăjina, la celelalte probe clasându-se pe următoarele poziţii: locul 4- 100 de metri liber; locul 6 – săritura în lungime; locul 9 – aruncarea greutăţii; locul 3 – săritura în înălţime; locul 6 – 400 de metri liber; locul 6 – 110 metri garduri; locul 6 – aruncarea discului; locul 4 – aruncarea suliţei şi locul 6 – 1.500 de metri liber. Cu un total de 5.845 de puncte, Deliu a ocupat locul 3 la final, cucerind medalia de bronz. Aurul i-a revenit lui Ionel Cojan (CS Muscelul Câmpulung Muscel – CSU Piteşti), cu 6.908 puncte iar argintul lui Răzvan Roman (Dinamo Bucureşti), cu 6.616 puncte.

Mihai Lazăr, bronz la juniori I
În proba de decatlon pentru juniori I, sportivul Mihai Lazăr, legitimat la CSŞ Hunedoara, a ocupat de asemenea locul 3 şi a obţinut medalia de bronz. Atletul de 18 ani a acumulat 4.843 de puncte, fiind depăşit de Nicolae Daroczi (CSM Piteşti), cu 5.561 de puncte şi de Gheorghe Corondan (LPS Satu Mare – CS Satu Mare), cu 4.871 de puncte. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago