După ce săptămâna trecută, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Daniel Andronache (foto), a fost promovat, printr-o decizie a primului ministru, ca subsecretar de stat în Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei, ieri, în urma unei şedinţe a Consiliului de Administraţie, la cârma instituţiei energetice a fost numit, interimar, ing. Aurel Niculescu, care deţinea funcţia de şef birou la Termocentrala Mintia. Acesta va coordona activitatea CEH până la desemnarea unui director general.
Regretă colectivul
„Las în urma mea un colectiv excepţional, din rândul căruia îmi pare rău că plec. Însă, sper să rămânem la fel de apropiaţi şi să putem colabora foarte bine şi pe viitor. De asemenea, sper ca ocupând această funcţie, să pot expune mai bine problemele Complexului, la Minister, pentru a ajuta dezvoltarea sa. În ceea ce priveşte investiţiile demarate, ele vor fi continuate şi se va urma aceeaşi linie de modernizare. Investitorii chinezi aşteaptă, momentan, finalizarea documentelor, iar o echipă care a reprezentat asocierea de firme din Polonia a verificat fiecare mină a noastră. Urmează să depună oferta tehnică, eligibilitatea lor fiind deja demonstrată. Din punctul acesta de vedere, consider că am făcut tot ce s-a putut, astfel încât CEH să funcţioneze, în continuare“, a arătat Daniel Andronache.
Referitor la înlocuitorul său, acesta a subliniat faptul că s-a urmărit alegerea unei persoane cât mai potrivite să ducă mai departe obiectivele CEH, cântărind mult experienţa avută. De amintit că numirea lui Daniel Andronache (PSD) s-a făcut săptămâna trecută, la o zi distanţă de desemnarea în postul de secretar de stat de la Energie a lui Karoly Borbely (UDMR), cel care a mai ocupat aceeaşi poziţie şi pe vremea Guvernului Boc. Daniel Andronache a venit la cârma CEH în martie 2013, iar inginerul Aurel Niculescu nu este nici el străin de şefia companiei, ocupând, în trecut, poziţia de director comercial, respectiv director general al Termocentralei Mintia.
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…
View Comments
Numirea lui Niculescu este cu adevarat o surpriza. Una placuta si nesperata de angajatii companiei. Este un specialist, un foarte bun cunoscator al societatii si al oamenilor. Un om cu viziune si determinare. Mai trebuie sa-si refaca echipa si sa scape de lipitorii de afise din conducerea CEH, nulitati profesionale. Ii stie el foarte bine.
Prima numire a CEH pe criterii de competenta si profesionale reale.
Ii dorim mult succes.
Dragnea spunea aseara la tv ca nu vor veni chinezii la nici un proiect de investitii pentru ca solicita garantii de stat si nu se pot acorda.
Incep sa se devoaleze minciunile fluturate de un an de zile.
Ii dorim "succesuri" multe , asa cum a avut si aici ...???