Femeia din Deva, angajată la un local de jocuri de noroc, n-a rezistat tentației de a băga bani la „păcănele”, iar într-o noapte a pierdut peste 15.000 de lei. Numai că suma nu-i aparținea, ci reprezenta o parte a încasărilor localului.
Acord de recunoaștere a vinovăției
Procurorii acuzat-o de delapidare, iar tânăra a recunoscut infracțiunea. Managerul localului a efectuat un inventar la punctul de lucru și a văzut că lipsesc banii respectivi. Deveanca a cerut procurorului încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, înțelegere admisă de Judecătoria Deva. Astfel, a fost condamnată la
1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, dar nu ajunge în penitenciar întrucât pedeapsa i-a fost suspendată.
(M. Gânju)
Administrația publică locală demonstrează constant că educația este o prioritate strategică, prin susținerea și dezvoltarea…
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din data de 4 mai, când va avea loc primul…
Supărată rău pe șeful ei, o domnișoară trecută de prima tinereţe, amenință cu o serie…
Daniel Hălăstăuan-președinte Crucea Roșie Vulcan Pentru că a organizat în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, alături…
Ilie U., din municipiul Vulcan Pentru că a fost condamnat după ce a introdus în…
Mii de șoferi au luat amenzi în vacanța de Paște pentru că au depășit limitele…