După trei zile de grevă japoneză, ieri, angajaţi ai SC Uzina Mecanică SA Orăştie au pichetat sediul societăţii, după încheierea programului de muncă. Dacă nici acum nu vor obţine un răspuns la revendicări, angajaţii sunt hotărâţi să mute protestul în faţa Prefecturii Hunedoara.
Aşa cum au spus şi la începutul săptămânii, când au început greva japoneză, principala nemulţumire a salariaţilor este aceea că nu le-au fost mărite salariile de cinci ani de zile. Pe lângă asta, ei spun că muncesc în condiţii greu de suportat. „De la 5.000 de salariaţi câţi erau în 1990, acum mai sunt doar 60. Nu există nici o perspectivă pentru viitor, Uzina are peste 70 milioane de euro datorie la stat, din cauza unei investiţii nepusă în funcţiune. În ultimii cinci ani nu au crescut salariile deloc, nu există sporuri aferente, spaţiul pentru societate este aproape închis, oamenii sunt disperaţi, situaţia este tragică. De 20 de ani, oamenii lucrează fără căldură, când plouă se fac bălţi în atelier, sunt condiţii de muncă inumane. Nivelul salariului unui angajat ajunge la 1.100-1.200 lei net“, a precizat Constantin Stoica, preşedintele Sindicatului Speranţa Orăştie.
Nu mai suportă nepăsarea
Ajunşi în pragul disperării, cei aproximativ 30 de salariaţi care au participat ieri la protest au ţinut în mâini pancarte cu mesaje precum „Salvaţi uzina!“ sau „De 20 de ani fără căldură şi în ploaie!“. „Condiţiile de muncă în uzină sunt la pământ, ca pe vremea războiului. La unele maşini nu există macarale, trebuie să ridicăm câte o tablă de peste 100 kilograme doi inşi. Suntem prost plătiţi şi ne munceşte de ne ia dracu“, ne-a spus un angajat al Uzinei Mecanica Orăştie.
Problema salariilor mici în comparaţie cu munca depusă a devenit o povară. „S-a spus că un salariu ajunge şi la 2.900 lei. Luna trecută a fost un bum de producţie şi am avut un coleg care a făcut 90 de ore suplimentare ca sudor, plus un spor de toxicitate, a ajuns la un salariu brut de 2.900 lei. A fost singurul în istoria uzinei în 20 de ani. Astfel de salarii sunt doar sus, nu la noi. Dacă scoatem sporul de vechime din salariu şi prima de vacanţă, suntem sub minimul pe economie. În Contractul Colectiv de Muncă este prevăzut ca un muncitor calificat, aşa cum suntem toţi de aici, să aibă 1.250 lei pe lună, plus 20 la sută spor, asta este grila de la care începe angajarea“, a adăugat un alt salariat al uzinei din Orăştie.
Angajaţii mai reclamă şi faptul că sunt nevoiţi să muncească în frig şi umezeală. Ei spun că este foarte frig în hală, geamurile sunt sparte, nu este căldură pe timp de iarnă şi plouă în interior. Dacă nu vor primi un răspuns favorabil la revendicări, oamenii sunt pregătiţi să picheteze săptămâna viitoare şi sediul Prefecturii Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Felicitari, doar asa te mai poti face auzit in tara asta!