Angajații din ANAF și Ministerul Finanțelor au început pichetarea, pe parcursul a două săptămâni, a sediilor Fiscului din țară, urmând ca pe 18 mai să organizeze acțiuni similare la sediile centrale ale ANAF și Finanțelor, în București.
Finanțare defectuoasă
În aceste două săptămâni sunt vizate sediile regionale ale ANAF și ale direcției Antifraudă. Angajații sunt nemulțumiți că nu sunt consultați în etapa de pregătire a noii legi a salarizării, dar și de alte probleme care nu au fost rezolvate de-a lungul anilor. Precedenta grevă la ANAF, un protest spontan cu câteva mii de angajați, a fost în 2017, în contextul Legii salarizării de la momentul respectiv. SindFisc, organizație reprezentativă a angajaților din Finanțe, a transmis încă din martie un prim semnal privind nemulțumirile angajaților, susțin cei de la Profit.ro.
Astăzi, protestul se mută la Direcția Regională Antifraudă Fiscală Deva, la orele 17.00. Revendicările sunt, printre altele, finanțarea defectuoasă a activității profesionale, sănătății și securității la locul de muncă, discrepanțele salariale existente în instituții (prag de până la 25 la sută doar la salariul de bază, la care se adaugă și sporuri specifice, în condiții similare de muncă și pregătire/specializare), condițiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decență; Impunerea de obiective instituționale unui personal subdimensionat (locații deservite de doar 4-5 persoane), îngrijorări cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susținerea finanțiștilor pentru o poziționare corectă în noua lege a salarizării, lipsa dialogului social cu privire la acest subiect.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…