Antrenamente pentru o medalie mondială
Popicarul Bogdan Iura de la Inter Petrila trage tare la antrenamente pentru a fi în formă la Campionatul Mondial de juniori, din luna mai, din Cehia, unde vrea să obţină o medalie la individual.
A cochetat cu Mondialele
La nici 20 de ani, Bogdan Iura este unul dintre liderii tinerei generaţii de la echipa de popice a clubului Inter Petrila, iar în acest an, sportivul va bifa a doua prezenţă la un campionat mondial. În luna mai, el va reprezenta România la Campionatul Mondial de juniori, din Cehia, după ce în 2011, a debutat la competiţia lumii, desfăşurată în Serbia. „De-a lungul timpului am avut trei selecţii la lotul naţional şi o participare la Mondiale, în anul 2011, unde pentru mine a fost o experienţă unică”, a spus jucătorul. Mai experimentat şi mai ambiţios decât acum doi ani, popicarul are un obiectiv îndrăzneţ la competiţia din Cehia. „Anul acesta vreau să obţin o medalie la Mondialele din Cehia şi una naţională la individual. Cred că sunt două obiective care îmi sunt la îndemână dacă mă voi pregăti ca la carte”, a declarat Bogdan Iura.
Fidel clubului petrilean
Bogdan Iura este om de bază la Inter Petrila, fiind un produs sută la sută al clubului din Valea Jiului. El are deja şapte ani de activitate la echipa pregătită de Marcel Dobrică, timp în care a cucerit două titluri naţionale la juniori, un titlu naţional la individual seniori şi un titlu naţional la tandem. Născut la Petrila, Bogdan are în palmaresul său şi un bronz naţional cu echipa de seniori. El a ales să rămână la gruparea petrileană în ciuda greutăţilor cu care se confruntă clubul în această perioadă de criză. „Practic acest sport de şapte ani la Inter Petrila şi nu m-am gândit nici o clipă să plec de la club, indiferent de greutăţile de aici. Sezonul acesta nu avem şanse la o medalie în campionatul naţional de seniori, dar sunt convins să ne vom reveni pe parcursul anului”, a precizat sportivul.
„Avem un an greu”
Bogdan Iura vorbeşte cu optimism despre situaţia de la echipă, chiar dacă petrilenii se află momentan pe ultimul loc în Divizia Naţională. „Va fi un an greu pentru noi, având în vedere că am început returul cu o înfrângere şi suntem pe ultimul loc în campionat. Dar unitatea de la echipă, tinereţea şi perseverenţa ne vor ajuta să urcăm în clasament. Pentru noi ar fi o performanţă ca anul acesta să ne calificăm la turneul final, adică în primele patru formaţii din ţară”, a afirmat Bogdan. Cu toate că pare a fi un sport la îndemâna oricui, Bogdan Iura ne asigură că a fi popicar de performanţă este complicat şi nu oricine poate ajunge la nivel înalt. „Este un sport care necesită cel puţin două-trei ore de antrenament pe zi, trebuie multă concentrare, devotament şi o constanţă în jocuri. Mai îmi spun şi mie prietenii că este uşor ce fac eu, dar îi asigur că nu este deloc aşa şi că în spatele rezultatelor mele stă multă muncă”, a conchis sportivul din Petrila.
A murit un mare popicar
Mihai Ernest (Mişi), un mare popicar din istoria clubului Inter Petrila, a lăsat un mare gol în inimile celui care l-au cunoscut. Fostul campion s-a stins din viaţă la nici 55 de ani. A jucat la Inter Petrila, echipă sub culorile căreia a cucerit titlul de campion naţional pe echipe. „Este o mare pierdere pentru sportul nostru. A făcut parte din prima generaţie de campioni ai Petrilei”, a declarat actualul antrenor al petrilenilor, Marcel Dobrică. (C. Marinuţ)