Antrenor nou la Autobergamo Deva
Echipa de fotbal în sală Autobergamo Deva, aflată în perioada de pregătire pentru noul sezon, a operat câteva modificări importante în structura cu care va aborda campionatul.
Vineri dimineaţă, printr-un comunicat, postat pe pagina de socializare a clubului, s-a precizat următoarele: „La sfârşitul săptămânii trecute au părăsit echipa antrenorul Cosmin Gherman şi jucătorii Cristian Matei şi Bogdan Covaci. Noul antrenor al echipei FC Autobergamo pentru sezonul 2018/2019 este Luis Fonseca Cilleros (foto), un antrenor cu mare experienţă si de mare valoare. Îi urăm succes la cârma formaţiei noastre”.
Noul tehnician al echipei din Deva activează ca antrenor încă din 1986, iar printre performanţele sale se numără câştigarea Cupei Golfului pe Naţiuni cu selecţionata Kuweitului. Fonseca îl înlocuieşte pe banca lui Autobergamo pe Cosmin Gherman, care a ales să se alăture noii echipe din Târgu Mureş, care va activa în viitoarea ediţie a eşalonului secund. La aceeaşi echipă au mai ajuns fostul căpitan al devenilor, Cristian Matei, şi Bogdan Covaci.
Sâmbătă, aşa cum am anunţat, echipa Autobergamo Deva a participat la un meci demonstrativ, în cadrul ultimei zile din Campionatul Mondial de futsal al poliţiştilor, competiţie organizată de WISPA. Devenii au jucat în compania formaţiei care a câştigat ediţia din acest an a turneului organizat în judeţul Hunedoara, echipa naţională a poliţiştilor din Iordania, la final de joc consemnându-se egalitatea pe tabela de marcaj, 4-4, deşi devenii au condus până aproape cu un minut înainte de finalul partidei, rezultatul fiind influenţat şi de unele decizii ale brigăzii de arbitri, care au acordat cu lejeritate decizii favorabile iordanienilor.
Draga prietene, de unde ai preluat stirea cu Gherman Cosmin la Tg Mures? 4 4 cu Selectionata militienilor din Iordania?Arbitrii sunt de vina?::)) Pfuiii….ma faci sa rad….