Antreprenorii şi administraţiile locale trebuie să se pregătească pentru noile direcţii de finanţare din bugetul UE
Antreprenorii şi administraţiile locale trebuie să se pregătească pentru noile direcţii de finanţare din bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, a arătat europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler (foto), în cadrul unei serii de întâlniri pe care le-a avut cu întreprinzători din Transilvania.
Europarlamentarul hunedorean a afirmat că menţinerea sau chiar majorarea fondurilor europene necesare dezvoltării şi informarea antreprenorilor despre schimbările din viitorul buget al UE sunt două obiective importante pentru deputaţii europeni ai UDMR care vor fi aleşi în 26 mai.
„În următoarea perioadă, două dintre cele mai importante obiective pe care trebuie să le urmărim sunt legate de menţinerea la acelaşi nivel a fondurilor europene necesare dezvoltării pentru a putea continua modernizarea începută, dar şi să asigurăm condiţiile pentru ca întreprinzătorii şi administraţiile locale să prospere. Cel de-al doilea obiectiv este să informăm antreprenorii despre schimbările ce urmează, pentru că UE trebuie să răspundă la noi provocări, cum ar fi schimbările climatice, protecţia mediului, managementul deşeurilor, dezvoltarea economiei circulare. (…) Trebuie să ne pregătim serios pentru a accesa programele aferente noilor direcţii de finanţare din bugetul multianual al UE. Una dintre direcţii va fi legată de schimbările climatice, în conexiune cu programele finanţate pentru eficienţa energetică, cu soluţiile pentru folosirea energiei regenerabile. Un alt subiect important este economia circulară. Aici vorbim de nevoia de a recicla. Acestea sunt domenii pentru care vor fi finanţări consistente. Vă dau un singur exemplu, în luna aprilie, în Parlamentul European am adoptat o măsură prin care se va interzice folosirea produselor din plastic de unică folosinţă. Astfel, s-a creat o nouă nişă pe piaţă. Aceste produse vor trebui înlocuite cu altele care să fie rezultatul unor soluţii ecologice. Este important să cereţi informaţii de la camerele de comerţ şi firmele de consultanţă pentru a cunoaşte noile posibilităţi de finanţare”, a mai declarat Winkler.
Comandat de UDMR. CUI mandatar financiar 43190005.