Categories: Comunitate

Anul 2012, o provocare pentru primarul din Sarmizegetusa

Magdalena Şerban

Ce va aduce acest an pentru locuitorii comunei Sarmizegetusa depinde de cum va reuşi primarul de aici, Cornel Mihai Todoni (foto), să drămuiască bugetul local. Motto-ul lui este că un primar bun e unul care se descurcă bine, mai ales pe timp de criză.

“Vom începe lucrările la alimentare cu apă potabilă în sistem centralizat a satelor Sarmizegetusa, Hobiţa şi Breazova (sursa fiind pârâul Ruşorul Hobiţei), imediat ce timpul ne va permite. Acestedemers este foarte important, deoarece există fântâni în unele gospodării, unde apa nu se încadrează în standardele normale de calitate. În cea de-a doua parte a anului, vrem să ne îndreptăm atenţia către lăcaşurile sfinte. Ar mai fi de reabilitat bisericile ortodoxe din Zeicani şi Păucineşti şi cea penticostală din Breazova. Vom face tot ce se poate, în condiţiile în care bugetul local este mai mic în 2012 cu 40 de procente faţă de cel din 2011. În comuna noastră funcţionează un număr de 10 biserici, din care cinci sunt ortodoxe, două baptiste, două penticostale şi una greco catolică. Ne-ar prinde bine şi noi investitori, de asemenea. Mediul economic local este încă fragil (societăţi extrem de puţine ca număr şi mici ca şi cifră de afaceri), dar ţinând cont de potenţialul turistic pe care zona îl oferă, viitoarele investiţii se pot baza pe dezvoltarea turismului, aşa că pe cei care au un plan în acest sens, îi aşteptăm cu drag”, a precizat edilul comunităţii din Sarmizegetusa.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

42 de minute ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

43 de minute ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

43 de minute ago

Invazie de fake news pe rețelele de socializare. Utilizatorii sunt manipulați ca la carte de indivizi fără scrupule

Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deo­sebească o…

48 de minute ago

Au ars ca torțele!

Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…

49 de minute ago