Apa, în atenția administrației publice din Balșa
Magdalena Șerban
Deși cu izvoare curate și potențial mare dat de natură, conducerea comunei Balșa speră ca seceta să nu pună stăpânire pe întreaga zonă. Urmărind schimbările climatice din ultimii ani, primarul de aici vrea să prevină. Dar cum bugetul propriu nu poate susține un proiect mare de alimentare cu apă în regim centralizat, banii europeni ar fi salvarea.
În perspectivă
,,Se pare că mama natură ne va pune în situații nu prea plăcute. La cum stau lucrurile, iarnă fără zăpadă, toamnă fără ploi, preconizez că urmează secetă. Am avut la Ardeu acel izvor pe care l-am amenajat și urma să fie gata, astfel încât lumea să se bucure de apă curată ori de câte ori trece pe acolo. Aici au fost câte 1000 litri de apă până în octombrie, dar după octombrie, apa a dispărut ca și când nu a existat. Am adus un excavator de 16 tone care a săpat la peste 2 metri sub pământ și am găsit izvorul printre pietrii. Deasta mă gândesc la secetă. Până acum nu am avut probleme cu seceta, dar căldurile sunt tot mai mari, în fiecare vară, ploile tot mai puține și ne dorim să prevenim necazurile”, a explicat primarul din Balșa, Traian Felician Jude (foto).