În acest context, începând cu luna septembrie 2017, Apa Serv Valea Jiului pune la dispoziţia clienţilor săi, un nou sistem pentru plata facturilor reprezentând serviciile de apă şi canalizare. Acesta este unul modern, de tip electronic banking, derulat prin intermediul Băncii Comerciale Române. „Serviciul e-BCR este disponibil în toate sucursalele BCR din Valea Jiului şi nu implică costuri suplimentare pentru clienţii noştri“, spune ec. Roxana Benke, şef Departament Economic al Apa Serv Valea Jiului.
Mai pe înţelesul tuturor, noul serviciu de plată, intitulat e-BCR, reprezintă plata prin „roboţeii“ care se găsesc în toate unităţile BCR. „Practic, pentru efectuarea plăţii, clientul are nevoie doar de factura fiscală emisă de Apa Serv Valea Jiului şi de contravaloarea, în numerar sau pe card, a acesteia. Clienţilor nu li se percepe comision pentru plata efectuată la aceste aparate ale BCR, toate costurile implicate de acest sistem fiind suportate de societatea noastră”, explică Roxana Benke.
În prezent, Apa Serv Valea Jiului pune la dispoziţia clienţilor săi mai multe modalităţi de plată a facturilor, după cum urmează:
– Încasarea directă, prin centrele de încasări disponibile în toate oraşele din Valea Jiului;
– Încasarea cu cardul, prin intermediul aparatelor POS amplasate la centrele de încasări ale societăţii;
– Încasarea prin serviciile PayPoint şi Mobile Distribution, prin terminalele POS de la comercianţii parteneri din Valea Jiului;
– Încasarea cu numerar la casieriile agenţiilor Piraeus Bank;
– Încasarea prin sistemul de plată online, cu cardul, pentru abonaţii care au cont creat pe site-ul Apa Serv.
– Încasarea prin electronic banking („roboţeii“ BCR pentru plăti cu numerar sau card), prin sucursalele BCR din oraşele Petrila, Petroşani, Vulcan, Lupeni şi Uricani.
„Căutăm în permanenţă să răspundem şi din acest punct de vedere, al extinderii modalităţilor de plată a facturilor, inclusiv prin utilizarea mijloacelor moderne de plată, să răspundem aşteptărilor clienţilor noştri. Le mulţumim totodată celor care au înţeles că apa este un serviciu care trebuie achitat la timp, ca orice alt serviciu de utilitate publică, iar acest tip de relaţie face posibil ca Apa Serv Valea Jiului să fie astăzi o societate comercială cu capital de stat model, care înregistrează profit din activitate şi care poate astfel să deruleze investiţii necesare în modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în toate localităţile Văii Jiului, la nivelul cerinţelor europene şi al aşteptărilor beneficiarilor noştri”, apreciază Costel Avram (foto), directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…