Operatorul de apă potabilă şi canalizare din Valea Jiului preconizează că va avea profit pe anul 2016, iar de anul viitor va acorda dividende acţionarilor şi participaţie la profit angajaţilor.
Apa Serv Valea Jiului a fost la un pas de faliment în urmă cu circa cinci ani de zile, cu datorii de zeci de milioane de lei. Noul management a dus la scăderea arieratelor, menţinerea numărului angajaţilor şi implementarea a două programe majore de refacere a infrastructurii, ambele cu finanţare europeană nerambursabilă. Anul 2015 a fost încheiat de Apa Serv Valea Jiului cu un plus de circa 600.000 de lei.
„Abia în ianuarie 2017 putem face un bilanţ contabil, dar estimăm un profit mai mare faţă de anul trecut. Toate programele cu care am venit în întâmpinarea clienţilor, plata prin sistemul on line, prin Pay Point etc. au dus la creşterea încasărilor. Totodată, am reuşit să recuperăm din datoriile pe care le aveau consumatorii şi am încercat să venim în întâmpinarea clienţilor cu servicii de calitate. Sigur, mai sunt multe lucruri de rezolvat. Anul viitor vom acorda dividende acţionarilor, bani care se vor întoarce tot la Apa Serv pentru investiţii, dar şi participare la profit, ceea ce înseamnă bani mai mulţi pentru angajaţi”, a declarat Costel Avram (foto), directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului.
Operatorul de apă şi canal din sudul judeţului a reuşit să recupereze o parte însemnată din datoriile pe care le aveau clienţii către societate, prin angajamente de plată ori alte măsuri negociate cu datornicii. ”Am încercat de fiecare dată să găsim o cale de mijloc, să avem şi noi de câştigat, şi consumatorul. Şi prin dialog am reuşit să-i convingem pe mulţi datornici să îşi achite facturile, nu am fost porniţi pe debranşări. Am luat asemenea măsuri drastice acolo unde nu am găsit deschidere, unde nu s-a dorit cu nici un chip negocierea”, a mai declarat Avram. Tot de anul viitor, Apa Serv Valea Jiului va demara licitaţiile pentru al doilea proiect investiţional, în valoare de circa 90 de milioane de euro, proiect cu finanţare europeană nerambursabilă.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…