Legislaţia în vigoare prezintă faptul că etilotestele, folosite de poliţiştii rutieri la controalele desfăşurate în trafic, sunt doar mijloace de depistare a prezenţei alcoolului în aerul expirat, ceea ce diferă de concentraţia de alcool reală din sânge.
În funcţie de valorile indicate
Pentru un conducător auto care are o alcoolemie de până la 0,40 mg/l în aerul expirat, poliţistul ia măsura suspendării permisului de conducere şi aplicarea unei amenzi. Cel în cauză nu este obligat să se prezinte şi la recoltarea de probe biologice, doar dacă solicită, situaţie în care va trebui să achite din propriul buzunar contravaloarea analizelor. Pentru valori de peste 0,40 mg/l alcool în aerul expirat, şoferul este obligat de organele abilitate să meargă la spital pentru a i se lua probe din sânge sau din urină. De asemenea, dacă posesorul permisului de conducere refuză testarea cu aparatul etilotest, va trebui să însoţească agenţii rutieri la o unitate medicală pentru analize.
În cazul probelor biologice, dacă valorile stabilite sunt sub 0,80 mg/l alcool pur în sânge, fapta conducătorului auto intră la categoria contravenţie, iar dacă depăşeşte 0,80 mg/l, se numeşte infracţiune şi poate fi pedepsită cu închisoare de până la cinci ani pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Trebuie să fie omologate
În ţară, au existat situaţii în care, proba cu aparatul etilotest a putut fi contestată în instanţă, pe motivul că aparatul folosit nu a avut verificarea periodică, adică nu a fost omologat tehnic. Aceste aparate, la fel ca şi cele radar, trebuie să aibă un certificat prin care se atestă faptul că a fost făcută verificarea metrologică de către Biroul Român de Metrologie Legală. Dacă etilotestele nu au verificarea efectuată, o instanţă judecătorească poate decide anularea măsurilor luate de poliţişti. În legătură cu acest subiect, comisarul şef Dan Micu (foto), şeful Serviciului Poliţie Rutieră al judeţului, a precizat, că „toate aparatele pentru depistarea alcoolului în aerul expirat cu care sunt dotaţi poliţiştii rutieri hunedoreni sunt omologate şi certificate. În acest sens, nu există nici o problemă. Dar, ele sunt doar mijloace de testare a prezenţei alcoolului în organism, nefiind concepute să determine valorile exacte ale concentraţiei de alcool. Doar probele biologice pot stabili acest lucru cu precizie. În privinţa hotărârilor pe care le iau instanţele judecătoreşti, nu doresc să comentez nimic, deoarece nu mai este vorba despre aria mea de competenţă”, a declarat şeful SPR Hunedoara.
Singurul aparat care poate determina cu exactitate nivelul de alcool din sânge este etilometrul. În prezent, acesta este imposibil de utilizat, deoarece implică preţuri destul de ridicate şi nu au fost achiziţionate astfel de aparate în ţara noastră. Mai mult decât atât, legislaţia în vigoare nu permite acest lucru momentan, dar atunci când vor intra în uz etilometrele, va creşte precizia de depistare a concentraţiei de alcool din organism. (Oana Mihnea)
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…