Magdalena Șerban
Recent, Consorțiul universitar „Academica Plus”, format din Universitățile din Pitești, „Ștefan cel Mare” din Suceava, Petrol-Gaze din Ploiești, „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, „Valahia” din Târgoviște, din Oradea, din Petroșani, „Aurel Vlaicu” din Arad, „Vasile Alecsandri” din Bacău și „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu s-a reunit online pentru a trasa ultimele evoluții din spațiul academic românesc.
Propuneri legitime
În urma unei dezbateri punctuale, s-au elaborat unele concluzii, printre care nevoia acută ca finanțarea locurilor subvenționate pentru studenți să fie revizuită, la fel ca reprezentativitatea echitabilă pentru consorțiile universitare legal constituite. S-au stabilit următoarele:
,,1. Consorţiul Universitar ACADEMICA PLUS consideră că se impune o reprezentativitate echitabilă şi total nediscriminatorie a oricărui consorţiu universitar legal constituit, în relaţionarea cu Ministerul Educaţiei, cu alte ministere şi instituţii ale statului român. Reunind 10 universităţi de stat, cu peste 65.000 de studenţi şi peste 6000 de cadre didactice, auxiliare şi nedidactice, considerăm că avem aceleaşi drepturi la reprezentare, dialog şi parteneriat instituţional ca şi oricare dintre celelalte consorţii universitare din România. Principiul fundamental al autonomiei universitare, consfinţit prin Constituţie şi legi, se impune a fi respectat întocmai de către toţi partenerii instituţionali, universităţi, ministere, consilii şi alte instituţii luând în considerare că indiferent de dimensiunea fizică şi diversitatea ofertei educaţionale, universităţile sunt factori de progres socio-economic şi cultural cu drepturi şi atribuţii egale. Considerăm corectă reprezentarea de până acum, aceea de parteneri egali în interiorul Consiliului Naţional al Rectorilor. Considerăm de asemenea că reprezentarea învăţământului superior românesc în relaţia cu Ministerul Educaţiei, printr-o voce unică, aceea a CNR, se impune a fi păstrată.
2. Având în vedere dinamica nevoilor reale de studiu ale potenţialilor studenţi, considerăm că a sosit momentul pentru a regândi finanţarea de către statul român după criterii precum atractivitatea programelor de studii, reprezentativitatea pe piaţa muncii locală şi regională, nevoile reale de studiu ale studenţilor noştri şi nu în ultimul rând nevoile de resursă umană înalt calificată, ale economiei româneşti în ansamblul ei. Astfel, solicităm o regândire a finanţării prin locuri subvenţionate pe categorii de programe de studiu (L, M, D) care să ţină cont de toate cele enunţate anterior, cu o mai mare flexibilitate în redistribuirea locurilor subvenţionate rămase vacante din varii motive către acele universităţi care dovedesc o atractivitate sporită sau un impact strategic deosebit al unor programe de studiu.”
În concordanță cu nevoile reale
„Toate aceste concluzii le-am înaintat Ministerului Educației și Consiliului Național de Finanțare a Învățământului Superior, fiind de competența lor să analizeze și să ia în considerare aceste doleanțe ale consorțiului. Bineînțeles, considerăm că sunt realizabile și implementabile în cuantum de cel puțin 80 la sută. Nu afectează modul de desfășurare al activității, ci doar se acordă o mai mare importanță specializărilor cerute pe piața forței de muncă. De altfel, totul este justificat vis-a-vis de cerințele noastre, ceea ce ne determină să credem că nu vom întâmpina impedimente în concretizarea lor”, a precizat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin (foto), rectorul Universităţii din Petroşani.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…