Sport

Apetit ofensiv în contul favoritelor

11 x 2 pisoiu (tricou alb) a scos un penalty, dar l-a ratatCiprian Marinuţ

Golul a fost la putere în şase dintre cele şapte partide ale etapei a XX-a a Ligii a IV-a, derulate sâmbătă. S-a înscris de 30 de ori, minimum trei goluri de meci, însă majoritatea reuşitelor au aparţinut favoritelor, aşa că surprizele au lipsit. Excepţie de la regula „poftei de gol” a făcut partida dintre Şoimul Băiţa şi Aurul Brad, în care s-a ratat chiar şi un penalti, iar scorul final a fost unul alb.

Poftă mare de gol
Scorul etapei l-a realizat echipa din Geoagiu, care s-a umplut de glorie după victoria 7-1 cu CFR Simeria. Pe locul doi la eficacitate au fost „zimbrii” de la Retezatul Haţeg, care i-au călcat în picioare pe cei de la Metalul Crişcior, scor 5-0, deşi se aştepta un duel echilibrat. Cel mai strâns meci cu goluri marcate a fost cel dintre fosta lideră, Minerul Uricani, şi incomoda Aurul Certej, scor 2-1. Performera etapei trecute, Victoria Călan, a pierdut la scor de neprezentare, 0-3, în deplasare cu CS Vulcan, iar în afara ei, nici o echipă din partea inferioară a clasamentului nu a cochetat cu surprizele. Lidera Universitatea Petroşani a învins cu 4-0 pe vecina Inter Petrila şi a ajuns la al treilea meci consecutiv, câştigat fără gol primit. În fine, „puştii” Jiului au scăpat de scorul etapei, fiind învinşi doar cu 5-2 în deplasarea de la CS Ghelari.

N-au marcat nici din penalti
La Deva, pe Stadionul „Cetate”, Şoimul Băiţa şi Aurul Brad au suferit din cauza frigului şi au rămas fără gol marcat, deşi ocazii au fost la ambele porţi şi s-a ratat chiar şi un penalti. Cu maximum de puncte după primele două runde din retur şi cu multe achiziţii în special în tabăra Şoimilor, cele două grupări s-au anihilat reciproc, terminând la egalitate, scor 0-0. În rol de gazde, Şoimii au avut cea mai mare ocazie a primei reprize. Veteranul Pisoiu a scăpat în spatele fundaşilor adverşi şi a fost faultat în careu de un alt veteran, portarul brădenilor, Robciuc. Penaltiul acordat de arbitrul devean Florin Anca a rămas fără rezultat, întrucât Robciuc şi-a reparat greşeala şi a parat lovitura executată de Pisoiu. Brădenii au dat impresia că „s-au încălzit” după pauză şi au fost mai activi, trecându-şi în cont mai multe oportunităţi de a înscrie. Mihăilă a marcat, dar golul a fost anulat pentru ofsaid, iar Lupea a ratat incredibil din apropierea porţii, astfel că scorul a rămas alb.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura