ComunitatePolitica si administratie

Aproape 100 de copii din Luncoiu de Jos vor avea o masă gratuită, zilnic

Magdalena Șerban

Printr-un demers ce are ca scop reducerea riscului de abandon școlar, Guvernul a aprobat pentru peste 1.200 de unități de învățământ din România ca mai mult de 450.000 de copii să primească o masă caldă sau un pachet alimentar, în fiecare zi de curs. Luncoiu de Jos se numără printre cei norocoși.

Toți, la fel
„Mă bucur să vin cu o asemenea veste. Sunt 92 de copii care vor be­ne­ficia de acest pro­gram, adică de la grădiniță și până la cla­sa a VIII-a, in­clu­siv. Vom op­ta pen­tru sand­­wich plus un fruct, un meniu pu­­tând fi pe gus­­tul unora dintre ei, dar nu și al altora. Așa că cel mai bine e așa. Poate cuiva nu ii place supa de roșii, de exemplu, în timp ce altuia îi este pre­ferată. Vrem să mănânce toată lumea și să plece sătul acasă. Nu avem nici cantină, e drept, dar nu doar acesta este considerentul principal. Este o inițiativă de impact, care va ajuta nu doar părinții, ci și copilașii. În acest mod, nu există discrepanțe că un prichindel are un pachet de un anumit și fel și celălalt îl are mai puțin valoros sau poate chiar deloc”, a transmis primarul din Luncoiu de Jos, Călin Dud (foto).

Reamintim
Obiectivele fundamentale ale acestei măsuri guvernamentale constau în combaterea abandonului şcolar tim­puriu, reducerea decalajelor dintre urban şi rural și protecţie socială pentru copiii care provin din familii aflate în risc de excluziune socială sau din zone de­fa­vorizate. Programul se adresează pre­­școlarilor și elevilor prezenți la acti­vi­tățile didactice, doar pe perioada cursurilor, Executivul alocând un buget de peste 1 miliard de lei, iar demersul fiind un ajutor pentru foarte multe familii aflate în dificultate. La nivel na­țio­nal, fiecare unitate și-a definit ne­ce­sitatea. Prima variantă constă într-o masă caldă, preparată în școlile în care există cantină cu aviz de funcționare, dar și un spațiu adecvat de servire a mesei. A doua implică o masă caldă fur­nizată în regim de catering. Pentru această variantă au optat unitățile de învățământ în care nu există cantină. A treia opțiune include posibi­li­tatea ca elevilor să li se ofere un pachet alimentar, în cazul nu este posibilă asigurarea unei mese calde. Totul, în limita a 15 lei pen­tru fiecare beneficiar.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura