Aproape 2.000 de hunedoreni şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM

Potrivit unui comunicat transmis de AJOFM Hunedoara, în primele trei luni ale anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul agenţiei hunedorene, în judeţ au fost încadrate în muncă 1.975 de persoane, dintre care 891 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referinţă, 939 au peste 45 de ani, 687 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 294 au între 25 şi 35 de ani, iar 55 sunt tineri sub 25 de ani.
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.671 provin din mediul urban, iar 304 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale, 958, urmate de cele care au ca studii şcoala profesională sau de arte şi meserii, 700. Numărul celor fără studii sau cu studii primare şi gimnaziale este de 299, cei cu studii postliceale sunt în număr de patru, iar cei cu studii universitare sunt în număr de 14.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Hunedoara, 364 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată, se arată în comunicatul AJOFM.
Astfel, în cursul lunii martie 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.482 persoane. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago