La examenul ce a fost programat în perioada 22-25 martie s-au prezentat 1.891 de elevi din clasele a XII-a şi a XIII-a, care învaţă în 32 de unităţi şcolare din judeţul Hunedoara.
„Centralizarea rezultatelor înregistrate la nivel judeţean indică un procent de promovabilitate de 39,5 la sută, faţă de 40,71 la sută – rata de promovare generală la nivel naţional. Din totalul celor 2.995 de candidaţi, au fost prezenţi 1.891. Au fost declaraţi promovaţi 747 candidaţi. Nu au fost obţinute medii de 10, dar la cele patru probe ale examenului au fost înregistrate 40 de note de 10″, se arată într-un comunicat al ISJ Hunedoara.
Un număr de 1.144 de candidaţi au obţinut medii sub 6 şi au fost declaraţi respinşi.
Rezultatele obţinute de elevi la simulările naţionale nu se contestă şi nu vor fi făcute publice, dar vor fi analizate la nivelul fiecărei clase prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri şi şedinţe cu părinţii. Notele vor fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevilor sau a părinţilor. (A. Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…