Politica si administratie

Aproape 70 la sută dintre dascălii din judeţ şi-au luat Definitivatul

    Aproape 70 la sută dintre dascălii hunedoreni care au susţinut examenul de Definitivat au promovat. Sesiunea 2019 s-a desfăşurat la Centrul de la Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” Deva, în 24 iulie 2019.
Aşadar, din cei 78 de candidaţi, au luat examenul doar 54. Ieri şi astăzi până la ora 14 pot fi depuse contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate luni, 5 august 2019. Au fost 22 de discipline la care profesorii au susţinut examenul de Definitivat.
Un singur dascăl a reuşit să obţină o medie de 10 la Definitivat. Este vorba de Lorena Sandra Lupşa, o educatoare din municipiul Hunedoara, care a dat examenul la disciplina Învăţământ preşcolar-Limba şi literatura pentru copii.
Ca să ia definitivatul, dascălii trebuie să obţină minimum media 8. Media se face între proba scrisă, notele de la inspecţia specială 1, nota de la inspecţia specială 2 şi nota la portofoliu. Astfel, ei pot avea, ca urmare a obţinerii mediei 8 sau peste 8, un contract cu instituţia de învăţământ pe perioada nedeterminată. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura