Aproape de rezilierea contractului
A început procedura de reziliere a contractului de gunoi pe Zona 1 Brad, după ce ieri aleșii județeni l-au mandatat pe reprezentantul instituției în Adunarea Generală a ADI Deșeuri Hunedoara să voteze pentru acest lucru.
Potrivit lui Dan Stoian, directorul ADI Deșeuri Hunedoara, toate cele 11 primării din zona respectivă au votat pentru încetarea contractului de gunoi cu firma Brai Cata. Fiecare unitate administrativ teritorială a adoptat o hotărâre de consiliu local în acest sens. „După ce se va vota în AGA rezilierea contractului pe Zona 1 Brad cu firma Brai Cata, va fi o perioadă de 180 de zile în care operatorul va mai funcționa acolo. Nu se poate încheia totul de pe o zi pe alta. Va fi reziliat acest contract din cauză că operatorul nu a achitat redevența către Consiliul Județean, și nu are garanții și asigurările stipulate în contract”, a declarat Dan Stoian pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. (A. Năstase).