Aqualand, foarte profitabil pentru municipalitate

Andreea Lazăr

Închirierea de spaţii în interiorul complexului Aqualand din Deva este legală. Afirmaţia le-a aparţinut celor doi viceprimari ai Devei, care au dorit să contrazică spusele unor consilieri locali deveni.
În cadrul unei conferinţe de presă, susţinute zilele trecute, consilierii liberali Florin Oancea, Sandu Borbeanu şi social democratul Vasile Ţonea au afirmat că spaţiile din interiorul complexului Aqualand au fost subcontractate ilegal. Explicaţia: contractul încheiat între  Primăria Deva, ca unic acţionar, şi SC Aqualand, menţiona ilegalitatea unor astfel de acţiuni. Edilii deveni au dorit să le ofere, ieri, public, un drept la replică la afirmaţiile celor trei consilieri.
„Ceea ce s-a întâmplat a fost o eroare materială a Consiliului Local. Acelaşi Consiliu Local a remediat situaţia, astfel încât toate închirierile de la Aqualand sunt perfect legale. Acest complex este una dintre cele mai bune investiţii pe care le-a realizat Primăria Deva pentru locuitori şi consider toate afirmaţiile contrare ca fiind nefondate şi rău intenţionate”, a declarat Marcel Morar, viceprimar al Devei.

Profit de peste 100.000 de lei
La întâlnirea cu jurnaliştii, a fost prezent şi directorul adjunct al SC Aqualand, Liviu Andrei. Acesta a prezentat balanţa contabilă a societăţii pentru luna ianuarie a acestui an. „Pot să spun că Aqualand-ul a funcţionat la capacitate maximă. În luna ianuarie, am avut în exploatare venituri de aproximativ 300.000 de lei, la care se adaugă 83.000 de lei, proveniţi din vânzarea energiei produse. Cheltuielile pe care le-am avut se ridică la valoarea totală de 220.000 de lei. La un calcul simplu, profitul obţinut a fost de peste 100.000 de lei”, a precizat Liviu Andrei.
O zi proastă pentru reprezentanţii Aqualand înseamnă 150 de vizitatori în complex, în timp ce într-o zi bună, numărul acestora este de aproximativ 1.500. Mai mult, autorităţile locale au planuri de extindere a complexului acvatic cu încă trei bazine externe, pentru perioada sezonului cald.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

23 de ore ago