Actualitate

Arcașul de la Petroșani, mereu la datorie

Toată lumea îi spune „Arcașul”, de­oa­rece an de an țintește și doboară medaliile de aur la competițiile de tir cu arcul, atât pe plan național, cât și la ni­vel mondial. În anul 2007, Daniel (foto) s-a alăturat echipajelor ope­ra­tive din cadrul Detașamentului Petroșani.

 

Pe vremea lui Iancu de Hunedoara

Constituția și stăpânirea de sine l-au ajutat să înfrunte sute de situații de urgență și să salveze multe vieți, anunță pompierii hunedoreni. „Întotdeauna am fost un luptător. Aș putea spune că arcul mi-a deschis drumul, iar apoi, me­seria de salvator mi-a completat viața.” Întâia oară când a pus mâna pe arc, Daniel nu avea nici 12 ani, dar era hotărât să facă performanță. Și a reușit!
Din 2011 și până în prezent, s-a întors cu medalii de la toate Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, desfășu­rate în SUA, Irlanda, China. În timpul liber, pentru că are și două fetițe, Daniel meșterește arcuri potrivite pentru vârstele lor, fiind convins că puterea exemplului este esențială pentru cei mici. Daniel a fost întrebat ce meserie ar fi îmbrățișat dacă s-ar fi născut în alt secol?. „Mi-ar fi plăcut să trăiesc în vre­mea lui Iancu de Hunedoara și, bine­înțeles, că aș fi ales să fiu un arcaș în primul flanc. Mi-aș fi apărat semenii cu prețul vieții, așa cum o fac și acum, ală­turi de colegii mei.”

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura