ActualitateFlash

Arde muntele între Gorj şi Hunedoara

Carmen Cosman

Autorităţile hunedorene sunt în alertă, din cauza unui incendiu de vegetaţie izbucnit în Masivul Straja, la limita cu judeţul Gorj, care ameninţă să se extindă şi în judeţul Hunedoara.
Pompierii şi jandarmii hunedoreni se luptă, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, pentru a stinge un puternic incendiu de vegetaţie, izbucnit în Masivul Straja. Focul a ajuns deja la limita cu judeţul Hunedoara, în ciuda acţiunilor echipelor de intervenţie.
Prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, a fost în zonă şi duminică seara a convocat de întrunirea Comisiilor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din municipiile Vulcan şi Lupeni, unde există pericolul să se propage incendiul. În calea flăcărilor se află staţiunile Pasul Vâlcan şi Straja, iar autorităţile sunt în alertă. „Aseară, am convocat, la primăriile Vulcan şi Lupeni, comisiile locale pentru situaţii de urgenţă, pentru a lua măsurile necesare. Se acţionează în forţă atât din partea ISU Gorj, cât şi prin echipele noastre, respectiv pompierii şi jandarmii hunedoreni şi, de asemenea, prin personalul pus la dispoziţie de Comisia pentru Situaţii de Urgenţă Vulcan”, a declarat prefectul de Hunedoara, care ţine legătura în permanenţă cu omologul său de Gorj.
Şi edilii din Vulcan au fost în munte, încă de dimineaţă, pentru a vedea ce se întâmplă la faţa locului şi au stabilit deja un plan de bătaie. „Am aşteptat să vedem ce ne spun cei de la ISU şi astăzi, vom acţiona pe toate planurile”, a declarat, ieri, primarul din Vulcan, Gheorghe Ile. Prefectul de Hunedoara spune că există şi un plan alternativ, dacă incendiul nu va fi lichidat. Astfel, se are în vedere raderea vegetaţiei de pe o fâşie de peste doi kilometri, aşa încât focul să nu se mai poată propaga în continuare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura