Categories: EvenimentFlash

Arde pădurea în Retezat! Pentru stingerea focului a fost adus şi un elicopter

incendiu retezatincendiu retezat

  Pompierii militari, ajutați de un elicopter echipat special, acţionează de câteva ore pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la marginea unei păduri de conifere situată pe raza comunei hunedorene Pui, în Munţii Retezat, în apropierea cabanei Baleia, focul distrugând aproximativ şase hectare de litieră și coronament. Incendiul s-a declanşat în cursul zilei de ieri, iar la acestă oră focul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ un hectar de litieră de pădure şi coronament.

    În acţiunea de stingere sunt implicaţi 40 de pompieri, 4 jandarmi şi 15 lucrători silvici care au făcut eforturi deosebite pentru limitarea propagării arderii, în cursul zilei de ieri şi al nopţii trecute. Echipele de intervenţie acţionează în condiţii dificile: teren accidentat şi în pantă, vânt puternic care îşi schimbă constant direcţia şi lipsa surselor de apă.

    În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţa Hunedoara a cerut sprijinul unui elicopter adaptat pentru operaţiuni de stingere a incendiilor, deoarece în zona afectată de ardere există o suprafaţă mare de fond forestier de răşinoase, care este pusă în pericol. În plus, pe fondul condiţiilor meteorologice de secetă şi lipsa precipitaţiilor, există riscul extinderii incendiului până la arealul Parcului Naţional Retezat.

    Unitatea Specială de Aviaţie Cluj a trimis în sprijinul pompierilor hunedoreni un elicopter MI-17, deservit de doi piloţi şi un tehnic de bord, dotat cu două motoare care dezvoltă fiecare 2400 cai putere şi zboară cu o viteză maximă de 250 km/h la un plafon maxim de 5500 metri. Aeronava este utilizată atât pentru misiuni de căutare-salvare, evacuare, cât şi pentru stingerea incendiilor, în acest caz elicopterul fiind echipat cu dispozitivul acroşat Bambi-Bucket, care poate dispersa un volum de 3.000 litri de apă.

    Ca urmare, de astăzi, începând cu ora 13, operaţiunile desfăşurate terestru sunt sprijinite şi de elicopterul care dispersează apă deasupra zonei în care se manifestă arderea. Alimentarea cu apă se realizează dintr-un lac situat la aproximativ 19 km distanţa faţă de incendiu. (Mircea Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un angajat de la o unitate medicală din zonă scuipă pe…

7 ore ago

Start în campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al prezidențialelor

Start în campania electorală pentru turul al doilea tur de scrutin pentru prezidențiale. Duminică, 18…

7 ore ago

Proiect de anvergură la Exploatarea Culturală Petrila. O întâlnire altfel cu invitata Mariea Crâșmaru

Magdalena Șerban În organizarea Consiliul Județean Hunedoara și a Centrului de Cultură și Artă al…

7 ore ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că a rezolvat o problemă a unora dintre cetățenii…

7 ore ago

Bulina neagră

I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție,…

7 ore ago

S-a îmbătat și și-a dat foc la casă

Un bărbat din municipiul Lupeni s-a ales cu dosar penal pentru in­frac­țiunea de distrugere după…

7 ore ago