Arestat pentru 29 de zile, după ce a fost prins beat la volan și cu permisul anulat
Deveanul Oliviu Cobliș, de 35 de ani, a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri luni noaptea, în jurul orei 23:19, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Zarandului, din Deva. Polițiștii și-au dat seama că este beat și l-au dus la spital, unde i s-au recoltat probele biologice. „În urma recoltării probelor de sânge a rezultat o alcoolemie de 1,35 grame la mie. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că permisul de conducere al învinuitului a fost anulat din anul 2000”, a declarat , inspectorul principal Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Reținut pe bază de ordonanță sub acuzația de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, Oliviu Cobliș a fost prezentat Judecătoriei Deva cu propunere de arestare, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile. (Mircea Crivăț)