Categories: Comunitate

Arheologii muncesc cu bani de acasă

Dan Terteci

 Cetatea Ardeu, o fortificaţie cât o istorie! Arheologii care lucrează în acest sit sunt încântaţi de bogăţia şi diversitatea pieselor descoperite în mica aşezare de munte. O parte din cetatea dacică a fost distrusă în urma exploatării calcarului în carieră. De câţiva ani, cercetătorii au reuşit să înfiripeze mare parte din povestea dealului numit “Cetăţuia”.

Au găsit urmele zidurilor
Dacii au înălţat fortificaţia de la Ardeu din nevoia de a controla accesul către exploatările de aur până la Zlatna. Cetatea făcea parte din sistemul de apărare al regatului dac. Ardeul se subordona tot regelui care domnea în Munţii Orăştiei. Acum, arheologii au găsit urmele zidurilor, a turnului locuinţă, a caselor şi atelierele meşterilor.
Primele descoperiri din cetate aparţin însă culturii Coţofeni, adică sunt cu 2.500 de ani mai “bătrâne” decât perioada clasică a civilizaţiei dacice. Apar apoi, piese din epoca de bronz şi prima epocă a fierului. Epocii dacice îi urmează descoperirile din vremea cuceririi romane şi altele din secolul IV, după retragerea armatelor imperiului. Cu toate că este un sit important, arheologii nu au primit în 2009 finanţare pentru lucrări, aşa că muncesc voluntar. Şeful de şantier, Iosif Ferencz, spune că se descurcă cu diurna de la muzeu şi contribuţia prietenilor.
Arheologii au găsit în sit şi urme de locuire din Evul Mediu. Satul Ardeu apare în documente în anul 1509. În sat, există şi un mic muzeu etnografic. Acesta este amenajat de autorităţile locale într-o veche gospodărie tradiţională.
Dacă fac rost de bani, arheologii din colectivul de cercetare au planuri mari pentru Ardeu. Ei vor să reconstituie o parte a monumentului, să realizeze pliante şi un site pe Internet, pentru a atrage turiştii în zonă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago