Arhitectul şef al Devei, găsit de ANI în conflict de interese
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a emis un comunicat în care arată că arhitectul şef al Primăriei municipiului Deva, Angela Kalauz, a fost găsită în conflict de interese. Asta, pentru că în perioada exercitării funcţiei de conducere a avizat două autorizaţii de construire pentru executarea lucrărilor al căror proiectant este SC Keops Urban Proiect SRL, societate în care soţul arhitectului şef a deţinut funcţia de administrator şi calitatea de asociat, în perioada 24 martie 2005 şi 5 mai 2014. ANI mai arată că Angela Kalauz a fost fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază etc. Contactată telefonic pentru a ne oferi un punct de vedere cu privire la comunicatul ANI, arhitectul şef al Primăriei Deva şi-a rezervat dreptul de a nu comenta prin telefon această situaţie. (N. Bumbac)