Claudiu Sav
Hunedorenii își continuă parcursul fără înfrângere și după al șaselea joc din campionat. „Corbii albaştri” şi-au adjudecat ultimul derby vestic al sezonului regular, 2-0, după o partidă în care oaspeţii au fost mai prezenţi în primele 45 de minute, în vreme ce actul secund ne-a aparţinut în totalitate.
Oaspeții, mai curajoși
Aproximativ 3.500 de hunedoreni s-au întors pe arena „Michael Klein”, pentru „derby-ul siderurgic” dintre Corvinul şi CSM Reşiţa, unul trăit la intensitate, mai ales în cel de-al doilea act, în care echipa noastră a făcut diferenţa. Până atunci, reşiţenii au început mai bine, au fost mai prezenţi în jumătatea adversă, pe fondul unei evoluţii mai şterse, lipsită de luciditate, mai ales în zonă mediană, şi de curaj, în faza defensivă, a gazdelor. Chiar şi aşa, cea mai clară oportunitate de a „mişca” tabela a venit tot la poarta vizitatorilor, acolo unde Contra şi-a salvat echipa de la un gol ca făcut, cu o paradă incredibilă în faţa lui Coman, după un atac „şnur” dezvoltat în stânga, de Manolache şi Velisar. La buturile opuse, singurele „frisoane” date lui Roman au venit de la Răuţă şi Mediop, ale căror reluări s-au dus peste sau pe lângă.
Altă faţă, după pauză
În actul secund, alb-albaştrii au arătat o cu totul altă faţă! Mult mai dezinvolţi şi mult mai direcţi pe poartă, corviniştii şi-au ţinut adversarii minute bune în propria jumătate, aproape de careul de 16 metri, şi, după o serie de „raiduri” date în flancuri de Pîrvulescu şi Iacob, a venit şi reuşita care a deblocat meciul. Neacşa a executat bine o lovitură liberă de la 18 metri, Contra a respins în laterial, de unde Manolache n-a iertat (62)! 1-0 şi „corbii albaştri” şi-au deschis şi mai larg aripile. Au rămas în pressing şi au făcut 2-0, la puţin peste zece minute distanţă, după o fază pornită tocmai la poarta lor. Mingea trimisă de Dudea din lovitură liberă a fost deviată de zid în bară, iar pe contră, am „lovit” din nou! Iacob a ţâşnit în banda
dreaptă, a ajuns în careu, unde l-a găsit excelent pe Bradu, care a făcut 2-0 (73). Imediat, Flavius Stoican a operat patru modificări, trimiţând mai multe „arme” în atac, însă fără rezultat pe tabelă. Mai mult, corviniştii au fost aproape în alte câteva rânduri de golul trei, însă nici Coman, nici Pîrvulescu sau Lupu nu l-au mai putut învinge pe Contra.
Greu de depăşit acasă
De la venirea la Hunedoara a lui Florin Maxim, echipa nu a pierdut nici un joc pe teren propriu, în partidele de campionat, astfel că ultimul eşec în faţa propriilor fani datează tocmai din aprilie 2021! „La pauză n-a fost un discurs ridicat de tot, în prima repriză adversarul a fost mai bine, a fost mai în joc decât noi și trebuie cumva să schimbăm și am reușit, asta mă bucură, înseamnă că suntem o echipă respectată sau devenim o echipă respectată. Jucătorul trebuie să fie conștient că trebuie să ducă antrenamentul în joc și nivelul de implicare. din ultima săptămână a fost foarte bună, asta le-am zis pe un ton civilizat, nu-i normal să ne antrenăm într-un ritm și la meci, când vine toată lumea să ne vadă, să nu reușim. Per total, meciul e făcut din două reprize și e bine că reacționăm ori prima repriză, ori în repriza a doua, chiar dacă de cele mai multe ori în actul secund. E bine că am intrat cu 0-0 la pauză și am putut să câștigăm meciul”, a declarat, la final, tehnicianul „corbilor albaştri”, Florin Maxim.
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Roman – Iacob, A. Nicolae, Manolache, Velisar – Lupu (90, Hergheligiu), Bradu (87, Chindriş), Hrezdac, Neacşa (cpt.), Pîrvulescu (94, S. Ion) – Coman.
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…